Dacã nu are
fanteziile la ea,
lanternele
aprinse în artere,
nici batista
la care sã facã
noduri
pentru etajele
parcurse,
sã nu le uite
numãrul
pânã ajunge la mine
în vârful turnului,
liftul nu porneşte,
la fel
ca un avion
dintr-un tablou,
cu toate locurile
ocupate de poeţi
ce nu poate
sã-şi ia zborul
din cauza ramei.