Pânã nu trezesc
coala A4
din somn,
nu mã apuc
de scris,
s-ar putea
ca femeia,
cãreia îi descriu
versanţii albi
ai colinelor,
soarele
care îi cutreierã
singur prin artere,
privirea
ce aprinde
focul în şemineu
din fotoliu,
sã se molipseascã
de la albul
necontenit al hârtiei
şi sã aţipeascã,
rãmânând
cu nasturii de la capot
descheiaţi.
