Capitalismul
din patria mea
este ca un soi
de prun plibãreţ,
are florile legate la ochi
şi nu vede pe unde merge,
sã scape de crengile uscate
şi-a cumpãrat un gater,
învârtit de umbre grizonante.
Frunzele nu respectã
orarul de muncã,
mersul lui
e mereu ameţit
toate pãsãrile
ce îl viziteazã
miros a alcool,
ramurile au infirmitãţi
sunt pline
de noduri cu ceaţã
şi când bate vântul
ne lasã riduri pe faţã.
A ajuns
în cartierul meu
buimac
unde de veacuri
sãrãcia e la post
nici aici
câinii nu mai vor sã latre
decât contra cost.
Am spus ca revin. Regret cu jenã, aşa este corect grizonant. Sunt o ignorantã nu am ştiut.Privesc poezia ta cu alţi ochi şi dacã n-as avea o vârstã înaintatã şi o verticalitate aş şterge comentariul. Scuze! Chiar mi-a plãcut ultima strofa cu câinii.Scuze!
Îmi pare atât de rãu; cred cã...nu ştiu...probabil sunt prost dispusã,..m-am pierdut. Sunt o umbrã grizonantã. Dar nu ştiu cum sunt cele grizonante. Dacã nu voi fi tãiatã de gater, am sã revin!