Era îngrijoratã,
când o invitam
sã ia loc
într-o strofã
pentru a-i lumina
sensul,
sã nu-i rãmânã
tinereţea blocatã în rime.
Îi era teamã
sã intre în pãdurile,
mirosind a secole arse
sã nu fi rãmas
într-un trunchi de copac
un trib de canibali
şi sã-i mãnânce
bãrbaţii ascunşi în vise.
Avea grijã
sã aibã mâinile
mereu parfumate
ca nu cumva
sã facã un accident
şi cineva sub pãmânt
sã doreascã sã i le sãrute,
nu avea încredere în hazard,
la fel ca o femeie frumoasã
pe care am cunoscut-o în tren
ce îmi spunea cã e însãrcinatã
de un sfert de orã
şi este speriatã
cã nu va gãsi lapte praf.
