Nu ştiu cum mai putem
trage linii drepte
când adevãrul
a ajuns un dangãt ilicit.
Ne spãlãm pe mâini
în şoaptã,
din cauza tristeţilor
umbrele noastre se gândesc
dacã nu e momentul
sã ne pãrãseascã.
Ridicãm diguri în artere
sã oprim suferinţele,
ne-am tãiat nasturii
de la palton
şi i-am cusut la sobã
sã nu se risipeascã cãldura.
Ideile se rãzgândesc în constituţii,
zâmbetele nu mai au energie,
ne-am da prin maşina de tocat
melancolia
dar ne este teamã
sã nu mãrunţim şi tinereţea.
Sinceritatea e o imensã cruce
confecţionatã din spoturi,
patria
gândeşte în fragmente
aud cum între bãtãile inimii ei
se ascunde turma de voturi.
