Când mi-e dor de mine
vorbesc cu bãiatul
ce mi-a risipit tinereţea,
înfiinţând
filiale de iubire
în oraşe imaginare.
Când nu mai încap
în propoziţii
din cauza atâtor vise,
pe care le tot alung
din pat
sã aibã loc o femeie,
sting becurile din casã
şi pun felinare între silabe.
Când strig
pânã lãrgesc
strãzile din oraş
cât sã poatã merge
şi un copac umblãtor
fãrã sã fie cãlcat
pe rãdãcini
şi nu-mi rãspunde nimeni,
simt nevoia
sã bag preşul
de la intrare
în casã
sã nu gãsesc
singurãtatea adormitã pe el.
