Când mai sunt
câţiva centimetrii
şi se sfârşeşte
toamna,
trimit
o scrisoare
de bunãvoinţã zãpezii
pentru a înnoi
relaţiile diplomatice,
acceptând
toate nuanţele de frig,
dar de fiecare datã
pun în plic
câteva zâmbete
ale unei doamne
ce-i arde în celule
un foc de lemne
de chiparos
sã-mi ţinã cuvintele calde
pânã la destinaţie.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Iatã şi poezia,despre asta vorbeam ,citind prozele tale!Reuşitã,ca reflectare însã puţin cam minimalistã.Adaugã consistenţã şi ca-n orice frumos pe lumea asta şi poezia are nevoie de rãzboi ,deci,acţiune şi metaforã!Nu renunţa la prozã,ea dezvoltã profunzimea subiectului şi lejeritatea vocabularului,necesar comprimãrii imaginilor în poezie ! Frumuşicã poezie !
