Sînt atît de prudent cã înainte de a scrie o propoziţie mã scufund în ea sã mã asigur cã între litere este atît de mult oxigen, încît cititorul sã nu se sufoce. Mi-am ignifugat gîndurile cele mai îndrãzneţe de teamã sã nu treacã vreo femeie printre ele şi sã se aprindã. Nu aş dori ca lumea sã spunã despre fruntea mea cã a devenit poligon de tragere pentru stele înainte de a se transforma în cenuşã.
M-am nãscut precaut. Eu nu zîmbesc pe stradã niciodatã sã nu produc valuri în asfalt şi sã perturb circulaţia. Dacã plouã, fluier copacii sã se fereascã de picãturi pentru a nu le perfora frunzele. Cînd soarele îşi descheie toţi nasturii mîzgãlesc cerul cu cernealã sã nu-i fie cîmpiei prea cald. Dacã simt cã o privighetoare este îndrãgostitã şi este posibil sã-şi uite cîntecele o ascund între versuri sã nu se facã de rîs, iar între silabe îi pãstrez zborul.
Am fost primul din oraş care a fãcut respiraţie gurã la gurã firelor de iarbã în vreme ce toamna ca o precupeaţã nesãtulã scumpea preţul aerului. M-am opus spectacolelor cu focuri de artificii în cartierul meu sã nu cumva sã rãneascã vîntul şi sã-mi spargã ţigla de pe acoperiş în cãdere. Niciodatã nu intru în mare fãrã cartea de identitate şã ştie cît sînt de tînãr şi cã dacã mã voi îndrãgosti în apã lava din mine sã nu o evapore.
Şi cu doamnele sînt foarte prevãzãtor. Înainte de a le trece mîna prin pãr sã le citesc amintirile mai întîi le rãsfoiesc, cum ai frunzãri o carte pe care ţi-o doreşti, dar nu ai bani sã o cumperi. Le şoptesc cã iubirea are multe imperfecţiuni, altfel nu înţeleg de ce copii omoarã gîngãniile din jurul casei ca sã descopere cum aratã moartea. Sînt atît de prudent cã îmi fac gãuri în pantofi sã simt încotro se îndreaptã drumul pe care la plecare l-am recompensat cu tãceri.
