Trecãtorile de zahãr dintre surîsurile ei fac vara mai lungã. Cu şerveţelele albastre ale dimineţii în buzunarul de la cãmaşã mã pregãtesc sã mã pierd. Ca sã ajung la mine nu mai trebuie sã ocolesc prin amintiri.
Dacã înainteazã cîţiva paşi în inima mea cuvintele intrã în panicã din cauza frumuseţii. Inhalez liniştea din ierburi sã-i înţeleg apropierile. Nu îmi pot explica de ce nu îi simt marginile.
O fi visat marea în timp ce se hrãnea cu uitare? Conturul catifelat cred cã îi revine doar atunci cînd doarme sau se ascunde în picãturile de ploaie sã nu mai audã orologiu.
Sînt convins cã altcineva ar înfãţişa-o altfel. I-ar descrie anotimpurile de pe corp în funcţie de intensitatea cu care capteazã razele lunii şi le risipeşte în mîngîieri.
Poate ar spune cã sînii învolbureazã atît de tare aerul din preajmã cã ar prãbuşi un fluture cu propulsie biologicã. Poate ar chema un tîmplar sã ducã în pãdure scîrţîitul podelei de brad, datorat paşilor ei plini de mirodenii.
Eu, pentru cã aflu în fiecare searã prognoza meteorologicã din pãrul ei strãbãtut de sclipiri imaginile mele au o tresãrire şi o aproximaţie specificã depãrtãrilor. Nu pot mãrturisi, decît ora la care mîinile îmi înfloresc cînd îi ating genunchii.
Nu pot divulga, decît efortul ei zilnic de a depozita zilele în arbori sub forma unor cercuri şi de a-mi astupa urmele catre stele cu tone de candoare.
Uneori pulverizez fixativ peste sonete sã-i pot întemeia o locuinţã. Sîngele meu ca o lanternã de luminat pustiul o urmãreşte printre zodiile inutile.
Nu mai pot ieşi de dupã gratiile fanteziilor ei. Mi s-au umflat braţele de atîtea rãsãrituri şi îmbrãţişãri.
