Fericirea mea are loc într-o cutie de chibrit. Lîngã ea intrã şi cei cîţiva metrii rãmaşi din aceastã varã dacã îi culeg lanurile de grîu.
Nu mã grãbesc sã mã sinucid pînã în preajma iernii sã nu creadã lumea cã seceta se datoreazã gestului meu. Între timp mi-am fãcut rost de un nou compas sã mãsor melancolia din oraşe, aşa cã mai pot fi de folos rasei mele.
Mi-am ispãşit şi pedeapsa. Nu reuşisem sã scot rãsãritul întreg din cîntecul unei privighetori, riscînd astfel ca gîngãniile pãdurii sã-şi facã şerveţele din el.
Este o întreagã istorie de dezamãgiri. Am vãzut listele complete cu toate decepţiile la intrare în patria mea. Drumurile trec cu de-a sila printe oameni, vãzîndu-i bandajaţi la ochi.
Rîurile bolnave de tahicardie nu mai ţin minte absolut nimic. Vag îşi mai amintesc cã deşertul este principalul lor duşman. Mai au vlagã doar sã priveascã marginile cerului.
Nevrozele s-au înscris în circuitele de formula unu. Prin sate vitele au început sã bîrfeascã fînul cosit de pe coline cã nu au notorietatea şi rãcorea celor din import.
S-au scumpit şi biletele pentru mersul cu liftul. Neschimbate rãmîn numai cele fãrã oprire pînã în vãzduh.
Folosirea sinonimelor trebuie aprobatã în consiliul local. Idealurile noastre ţin de mult curã de slãbire. Viitorul a fost fãcut prizonier de soldaţii întorşi din Afganistan şi nu vãd prin preajmã nici un erou sã restabileascã legãturile telefonice cu el.
Ce vreţi sã fac? Sã nu se rãtãceascã şi razele de soare m-am ascuns cu ele între douã versuri.
