Am întrerupt relaţiile diplomatice cu unele filiale ale iubirii. Era obligatoriu sã funcţionez numai cu petale de trandafiri sã pot întinde mîinile mai uşor spre vãzduh. Trebuia sã-mi transform imaginaţia în meserie de bazã sã nu devin prizonierul frigului.. Era greu sã fiu întotdeauna discret cu îmbrãţişãrile lungi ce mã ajutau sã uit adevãrul.
Numai trupul meu ştie de cîte ori a recitat din textele mãrii. Aproape nu mai ştiam sã aştept. Eram pe post de paznic al zîmbetelor rujate. Exista riscul ca vreo floare de cireş sã le spargã sediul, furîndu-le candoarea. Nici sîngele nu mai suporta atîtea poduri de pontoane pe care treaceau visele ca nişte promisiuni fãrã acoperire.
În filiala de nord a inimii era atîta nerãbdare cã emoţiile evaporau perdelele şi conturul lucrurilor. Îţi sãrea minutarul de la ceas. Aerul montan intra buluc în substantive provoacînd panicã. Cãldura stelelor devenea mai seducãtoare ca nişte buze de adolescentã. De aici înainte nu o sã mã mai prefac cã sînt mulţumit cînd anotimpurile pleacã din corpul meu total desfigurate.
În altã filialã liniştea îşi proiectase zeci de intersecţii. Pe orice strãduţã porneai îţi apareau aceleaşi afecţiuni de care suferã şi toamna. Soarele nu urca pe cer,decît dacã îi puneai bezinã. Amintirile femeilor frumoase erau pãstrate asemenea unor tratate de esteticã tulburãtoare. În alte filiale orice formã de obrãznicie a colinelor vãduvelor era acceptatã cu plãcere.
Sãruturi perfecte care sã împartã timpul exact în douã nu se întîmpau. Multe din trusele de gesturi erau incomplete şi cu defecte. Am suspendat orice colaborare cu o parte din filiale iubiri. Pentru prima oarã îmi demonstram originalitatea. Renunţînd la aceste locaţii mã simt ca şi cînd aş fi dãrui unei privighetori cîţiva nuferi plini de luminã.
Nu-mi rãmîne, decît sã pun anvelope noi nimicului şi sã traversez lumea ca un papã.
