De cîte ori fac dragoste întocmesc un proces-verbal. Notez toate amãnuntele. Cît de ieftin este aerul din camerã, dacã nehotãrîrea perdelelor nu este prea mare, încît sã-mi cenzureze spontaneitatea. Specific dacã mobila este în stare sã negocieze o fãrîmã de magie pentru a-mi risipi improvizaţiile. Descriu parametrii de efort, condiţiile în care extazul poate fi pus în primejdie, istoricul pernelor, agresivitatea simţurilor. Gradul de dificultate al sãruturilor, prospeţimea cuvintelor, actualizarea inspiraţiei sînt adãugiri esenţiale.
Dacã nu este destulã luminã sã vãd ce scriu înfãşor propoziţiile pe filamentul becului sau aprind degetele care sînt ca nişte lanterne sub acoperire. De fapt, cu ele mîinile vãd şi prin capotul şi pãrul femeilor. Graba de a mã despãrţi de tot ce se aflã în jurul meu şi a le abandona în trecut îmi impune o anumitã indiscreţie. Şi cît aş fi de politicos trebuie sã notez ora la care gura ei refuzã cuvintele şi ochii îi degajã grãdini de flori nelãmurite. În clipa în care sîngele i se rãtãceşte într-un cor de privighetori acestea trebuie consemnate asemenea unei limbi descoperite pe aripile unui flutur. Notez dacã trupul ei divulgã primele înţelesuri ale constelaţiilor, cît din rezevele de revelaţii au fost date la topit şi pînã unde poate vîsli într-un fruct proscris. Între silabe îmi ascund îndoiala şi fantezia mea dezechilibratã. Îi scriu aici adîncimea zîmbetelor ca adjectivele sã nu îmbãtrîneascã în vremurile care vor veni.
A rafina necontenit iubirea este opera unui pedant ce nu ştie sã intre oraş odatã cu pãdurea. El ia ostatici în uitare numai indivizi tragici ce nu pot locui într-un cort de petale. Procesul verbal întocmit de mine este un act necesar pentru consemnarea ereziilor coapselor, albul imperial din umeri de unde porneşte dimineaţa nepieptãnatã, sunetul din degetele tale ce mã salveazã inima de eclipsele de tandreţe. Fericirea din noi nu apune odatã cu soarele, dar se poate risipi. Devine o moleculã cosmicã nereciclabilã. Dacã o notãm într-un proces verbal ne scoate din starea de vinovãţie.
Îmi plac olimpiadele de mîngîieri însã scorul trebuie trecut într-un proces verbal. Este motivul pentru care nu mã apuc de iubit cînd sînt nebãrbierit şi am tricoul murdar de iarbã. Ador lumina ce se întoarce pe cealaltã parte în trupul ei, privirea ce produce dezordine în gesturi, dar aceste mici rãzboaie trebuie consemnate. Nu vreau sã mã încaier cu mine însumi cã nu am notat tot ce ţine de ea, toate anotimpurile imaginaţiei ei. M-aş simţi ca un maidan plin de înfrîngeri. E ca şi cum aş trişa ziua de mîine şi nu aş trece-o în calendar.
