Din grabã mi-am pus în piciorul drept o şosetã albastrã şi în piciorul stîng o şosetã roşie. Cînd am ieşit pe stradã cu un picior mergeam pe trotuarul din stînga şi cu celãlalt pe trotuarul din dreapta. Şosetele nu se suportau sã meargã apropiate. Aveau ideologii diferite. Aspiraţiile şi viziunile lor erau diametral opuse.
Aveam un mers neputincios, plin de dureri, haotic. Paşii mei aveau ceva tragic şi fãrã direcţie. Parcã eram ginerele nedorit al aerului pentru cã şi acesta se dãdea din faţa mea sã nu-l calc şi sã-l strivesc. Nu am reuşit sã înaintez nici zece metri, deşi mã ţineam de razele soarelui cu amîndouã mîinile. Şi nefericirea îşi schimbase poziţia în trupul meu. Pînã la acest incident citeam în mers, visam, asfinţeam. Îmi dirijam traiectoria cu micile gãuri din talpa pantofilor pe care le foloseam pe post de radare.
De teamã sã nu cad şi sã rãvãşesc peisajul din interiorul meu m-am întors acasã şi am îngropat şosetele sub un copac gînditor. Ulterior am constatat cã şosetele îmi pricinuise daune. Arãtam ca un soldat întors din prizonierat norocos cã nu fusese despicat în douã. Oricum pantalonii mei nu mai puteau fi folosiţi. Erau crãpaţi din faţa pînã în spate ca şi cînd picioarele mele provocase o alunecare de pãmînt. De atunci am rãmas cu o teamã de nedescris de crãpãturi. Nu îmi este fricã de înãlţime, de scorpioni, de broaşte, cã se schimbã regimul politic.
Crãpãturile însã îmi provoacã sudori reci, degetele nu mai vãd, iar inima îmi trepideazã ca un motor ce funcţioneazã în douã bujii. Am luat pastile contra crãpãturilor, flacoane întregi fãrã nici un rezultat. Frica s-a accentuat atît de mult cã mi-a sãrit minutarul de la ceas. Psihologul de crãpãturi mi-a spus cã nu îmi fac nici un rãu, nu muşcã, nu ţipã şi nici nu îţi cer sã le iubeşti. Doar ruineazã. Sînt ca nişte denunţuri ale zidurilor. Sînt un soi de trãdãri ale cerului ascuns în obiecte. Crãpãturile din asfalt, din blocurile sînt mãrturisiri ale vîrstelor. Par nişte eşecuri ale unei lumi ce nu îşi mai poate imagina viitorul. Dupã amiezile, sentimentele, amintirile au crãpãturi. Majoritatea cuvintelor folosite în parlament au crãpãturi. Cu chipul de argilã ca al unui proletar mã întreb dacã toate crãpãturile lumii sînt din cauza şosetelor.
