Sinceritatea este un fel de pernã eroticã ce te poate sufoca dacã nu eşti atent. Patria este condusã asemenea unui ospiciu. Muştele sînt omorîte cu arcul cu sãgeţi. Trenurile pornesc din gãri în funcţie de bolnavii pe care îi transportã. Primii sînt întodeauna cardiacii. Curajul, patriotismul şi inspiraţia s-au decolorat. Minciuna se poartã cuviincios şi acasã şi pieţele publice. Altfel nu ar fi cea mai curtatã doamnã. Cînd vrei sã denunţi impertinenţa şi prostia constaţi cã nu existã nici o instanţã care sã aibã o registraturã pentru aşa ceva.
Am auzit cã sînt nişte gospodari prin Bucureşti care şi-au redus din atribuţiile casnice sã aibã vreme sã conducã ţara. Însã, nu fac altceva decît sã ne dea prin maşina de tocat visele şi idealurile. Nu sînt în stare sã şteargã nici vitrinele unde ne pãstrãm smerenia. Mi-e teamã sã mai beau şi apã cã se gãseşte repede un aşa zis capitalist ca sã se plimbe cu barca prin mine. Dacã aprind o lumînare la care sã-mi citesc drepturile din constituţie mereu se gãsesc cîţiva indivizi care sã-mi facã nişte fãgãduinţe. Imaginaţia face contrabandã cu dorinţe. Primãvara prescurteazã în noi revolta şi ca sã nu fim recunoscuţi purtãm ochelari fumurii.
Îi aud pe cei ce cad în propriile cuvinte cum cad privighrtorile în cîntecele lor şi cînd ies sã-şi cumpere o pîine sînt plini de vînãtãi şi de funinginea înfrîngerilor. Nu vreau sã mai mã fac cã aţipesc cînd vãd atîţi netrebnici cum ne trag dimineaţa de sub picioare. Nu vreau sã mã fac cã nu aud cînd ei se roagã lui Dumnezeu sã le ascundã urmele. La mine în cartier nu vezi un semn de circulaţie pentru soare. Lumina este indecisã sã intre în noi. Nu vezi un curcubeu deasupra viitorului. Altadatã cu tinereţea mea iscam primãvara în piaţa publicã. Speranţele miroseau asemenea pãmîntului natal. Libertatea însã dã semne cã are diabet. Nu ar trebui sã dureze prea mult aceastã teroare a nefericirii. În inima mea simt cum cineva nãscoceşte sensuri iresponsabile.
