Nu-mi trebuie permis de conducere pentru a contempla peisajele din mine
Ca sã gãsesc drumul pe unde primãvara urcã spre buzele unei femei nu am nevoie de permis de conducere. Nici inima nu are carnet de şofer şi umblã pe unde vrea fãrã sã cunoascã mãcar regulile de circulaţie. Nici visele nu au absolvit vreo şcoalã de pilotaj şi au o tehnicã impecabilã în a ne purta spre cel mai luminos loc al iluziilor. Dacã ar fi sã-mi scot carnet de conducere pentru toate înfrãngerile, exasperãrile şi furtunile din viaţa mea aş deveni cel mai primejdios extremist al şoselelor. Aşa ar trebui sã am ţidulã pentru a umbla pe autostrãzile singurãtãţii, pe bulevardele erorilor. Poate îmi trebuie un permis de rutier şi pentru a conduce o femeie cu spatele pe cearşaf.
Apoi, trebuie sã-ţi faci un control amãnunţit sã vadã doctorul cã toate organele sînt la locul lor. Sînt cel puţin zece examene medicale unde simţurile ţi se iau la puricat pentru a le mãsura agresivitatea. Ce-mi trebuie mie sã vãd bine, ce sînt lunetist? De milenii bãrbaţii au o demnitate politicoasã şi traverseazã femeile înflãcãraţi, întrerupînd eternitatea din ele preţ de o ploaie de varã.. Sînt situaţii cînd nu vrei sã te imiţi pe tine şi atunci cauţi rute ocolitoare unde dragoste nu recunoaşte cenzura. Nu-mi trebuie ghid sã ştiu în ce ordine îmi aranjez îmbrãţişãrile pentru a nu produce panicã în cuvinte. Nu-mi trebuie carnet de conducere sã îi aşez între silabe buchete de iasomie pentru a le adînci sensurile. Nu am nevoie de încuviinţarea nimãnui sã mã ascund în mine ca într-o casã nelocuitã şi sã verific dacã mi-au crescut aripi.
Oricum, în fiecare dimineaţã cînd plec de acasã las o scrisoare de despãrţire din care nimeni nu poate depãrtarea. Este ca şi cînd ţi+ai dus hainele la doctor sã le consulte în locul tãu. Îmi iau la revedere de la cel ce am fost ieri, de la cel ce azi-noapte ce şi-a exilat tristeţile albe în umerii ei. Spun adio amintirilor pe care le-am cazat în pod şi cailor imprevizibili ai imaginaţiei. Rezumatul pe care îl fac zîbetelor de pe stradã îl lipesc pe calendarul cu sfinţi. Vorbele care mi le-am spus numai în gînd şi mulajele mîngîierilor le duc în ultima camera unde fumez toamna frunze cu anticorpi. Pentru aşa ceva nu îmi trebuie autorizaţie specialã. Pentru a mã îndepãrta de mine nu am nevoie de nici un act. Nu-mi trebuie permis auto ca sã mã urc în pat, sã ajung la defuncta clasã muncitoare sau sã torn vişinatã în înjurãturi. Dacã pãsãrile ar avea carnet de conducere nu ar mai pleca nicãieri pentru cã ar intui pericolul, iar albinele nu ar mai aduna polen pentru cã ar tampona toate florile.
Mie îmi trebuie numai un bilet de voie sã pot desena pe dealuri conturul primãverii pînã cînd cuvintele nu se vor rãzvrãti împotriva patriei.
