Medicul de familie specialist în medicina realitãţii mi-a spus cã nu are ce sã-mi facã. Din cauza emoţiilor mi se dereglase toate axele de rotaţie ale organelor interne. Respiram ca un ins ratat. Deşi era ora nouã dimineaţa stomacul indica ora douã, iar inima bãtea de ora zece noaptea. Nici vîntul nu prea mai adia, nu ştia cînd simţurile mele se aliniazã şi aratã aceiaşi orã sã poatã calcula cînd ajunge la destinaţie. Å¢ineam post în zilele în care se mînca carne crudã. Bãnuiam cã sînt un prezumtiv tatã însã acest sentiment nu-l mai aveam cînd eram lîngã o femeie ce primea mii de SMS-uri de la ovare. Începuse sã-mi fie ruşine de carnea mea care se comporta contradictoriu. Nu mai aveam o strategie de mers. Manufactura de fericire dãduse faliment: Acuzaţiile pe care le aduceam anotimpurilor erau considerate ode aduse imperfecţiunii ordinii universale.
Epiderma mi pãrea un penitenciar pentru vise, iubiri, trecut. Mi se pãrea cã justiţia aceasta a spaţiilor închise este nedreaptã. Pentru cã tot ce se afla în interiorul meu fusese condamnat pentru delicte de drept comun şi nu pentru candoare, nu pentru neajunsurile estetice sau pentru comoditatea de a nu-l ţine permanent pe Dumnezeu în suflet. Mã gîndeam sã pun la cale o strategie împreunã cu cîteva stele cu care cochetez din copilãrie şi sã evadez din propriul meu trup. Poate în acest fel scap şi de snobismul de a mai scrie versuri, de extravaganţa mea de a mã semna pe frunze primãvara, de demersurile mele elegante de a mã perpetua la nesfîrşit. Pusesem porecle tuturor amintirilor mele ca un cod al unor libertãţi ascunse, însã ceva nu era în regulã cu mîinile mele. Aveau o dorinţã nebunã de a naufragia. Dupã ce îmbrãţişa pe cineva nu mai ţinea minte nimic. Abandona toate mulajele a cãror dimensiune le luase indiferent cã era vorba de sîni, fese sau sfîrcuri. Semnase un armistiţiu cu frigul şi devenise pumni.
Orele inimii mele erau bulversate parcã ar fi fost o clepsidrã cu nisip impur, nu mai primea nici o doamnã în vizitã, iar la protocolul de întîmpinare servea bere trezitã bunã numai pentru cei ce nu ştiu sã înjure. Era suficient sã vãd o statuie ca sã mi-o închipui noaptea umblînd dupã cineva sã-i facã moştenitori. Era de ajuns sã vãd un roi de albine cãutînd o scorburã ca sã-mi dau seama cã lumea fierbe în mine în acelaşi mod. De aceea nici nu recomand cuiva sã se cunoascã prea bine. Riscã sã se trezeascã printre strãini. În oraş e panicã şi în cuvinte. Amurgurile au început sã guste din noi. Se studiazã durerea în toate şcolile. A fost recunoscutã pe plan mondial imunitatea urletelor. Pãsãrile sînt triste şi par de fum. Hainele de pe mine au mişcãri smasmodice. Afacerile cu morţi au înflorit.
Un prieten m-a invitat sã vãd ceva frumos şi mi-a arãtat o crãpãturã într-un perete de cãrãmidã fãcut de toamnã. Atunci mi-a venit ideea sã iau o moleculã din mine şi sã o duc la analize la spitalul judeţean.
-Vã rog sã mergeţi sã vi se recolteze sînge a spus şefa laboratorului, probele pe care le-aţi adus sînt luate din trupul ţãrii.
