Am dificultãţi de respiraţie de cînd am visat cã mã inec
În patria mea mi se pãrea cã toate femeile aparţineau deja altor bãrbaţi şi toate bogãţiile acestui popor adunate cu trudã de mii de ani fusese vîndute , pîrjolite, distruse. Speram cã nenorocirea care se întîmplã este ciorna vieţii mele. Credeam cã dupã ce ne schiţãm pe o coalã de hîrtie A4 cum o sã trãim, cum o sã iubim, cum o sã murim cînd vom trece pe curat toate astea o sã le îndreptãm o sã le facem sã fie lizibile, adevãrate şi reale.
Înainte de a rupe ciorna iubirii şi a face corecturile necesare vã spun cã de azi înainte nu o sã mã mai vedeţi pe mine iscînd primãvara prin pieţele publice numai cã şi-a anunţat ea venirea. Nu o sã mã mai vedeţi pe mine cu tava de fursecuri întîmpinînd-o pe strãzile înguste ale inimii. Nu o sã mã mai autoprogramez sã-i ţin fusta strînsã sã nu i-o ridice vîntul sus şi sã-i fugã lumina din pulpe. Nu o sã mai ţin cont de zilele de post şi de ora la care s-a anunţat ploaia. Nu o sã mai mã bãrbieresc şi sã mã fac frumos. Nu o sã mai dorm zgribulit printre vise ca sã-i las ei mai multã plapumã sã se înveleascã.
Dacã vom fi în bucãtãrie, în staţia de tramvai sau în parcul cu revelaţii am sã o dezbrac sã o privesc din interior în afarã. Coborînd în ea am sã aflu şi dacã stelele îmi sînt surori. Nu vedeţi cã nu-i vorba de nici o ciornã. Ai iubit riscant, periculos nu ţi-ai luat mãsuri de securitate cum îşi iau preşedinţii americani, nu ai dormit cu arma lîngã tine te priveşte. Aşa va rãmîne iubirea ta pentru totdeauna cu iregularitãţi. Nu o sã mai ai parte de nici un refren, iar studiul tãu despre dragoste va rãmîne un text cu prescurtãri şi principii eronate. Ciorna iubirii nu mai poate fi corectatã. Nu poţi tãia cu o linie tristeţile şi dezamãgirile şi trece deasupra bucuriile şi detaliile sinceritãţii.
Îmi amintesc cînd îmi punea ea mîna pe umãr, imediat mi se mobilizau simţurile. Emoţiile mã fãceau vizionar. Nu ştiu dacã nu cumva deveneam transparent cã nu mã puteam vedea singur. Ce puţin îmi trebuia ca sã fiu fericit! Nici mãcar o rotaţie a pãmîntului în jurul soarelui, ci o pãrticicã din ea. Cum îşi arãta şoldurile începeam sã sufãr de imprecizie. Degetele, deşi oarbe puteau vedea procesul de transformare a celulelor. Era un ritual în care tot corpul ei se umplea cu o indisciplinã şcolãreascã. O parte din memorie mi se evapora de eram obligat sã mã duc la bibliotecã o lunã de zile ca sã mi-o reîncarc. Întotdeauna îmi spunem, lasã cã ce mi se întîmplã acum nu-i decît o ciornã, voi şterge cu guma şi o trec adevãrul. Contemplaţia cosmicã a contemporanilor mei nu o pot înţelege, tocmai aceste ciorne ale vieţii le îndosariazã şi le depune în arhiva efemerului.
