Chiar dacã trag primãvara la xerox şi o depozitez copiile în dulapul de pe hol unde se gãsesc şi cererile mele scrise pe frunze de a deveni nemuritor sînt un tip cumsecade la fel de nefericit ca ceilalţi oameni. Pentru cã sînt timid, la prima întîlnire cu o femeie trimit un trandafir pentru cã el nu devine melancolic dacã este refuzat. Aş fi vrut sã se introducã internetul şi în rochiile femeilor. Ca sã afli cã are umerii înfloriţi apeşi pe un buton şi primeşti informaţia. Ca sã stii cã poate iubi şi pe întuneric îi trimiţi un mail în spam. Cei mai buni prieteni ai mei sînt copacii. Ramurile lor mã ajutã gratuit sã schimb anotimpurile şi sã rãmîn îngîndurat cînd vãd cerul cã are vigoarea eternitãţii, dar şi cearcãne.
Vorbesc numai de mine ca şi cînd aş fi la o întîlnire cu un public avid de singurãtate. Nu ştiu de ce fac acest lucru, cuvintele mele nu îi ajutã sã se fereascã de moarte. Expunerea mea este ca un film în care actriţa principalã joacã de la început la sfîrşit dezbrãcatã întrebîndu-se apoi de ce libertatea nu este o însuşire a credinţei. Dacã aş comenta despre alţii, nu ştiu dacã nu m-aş înstrãina şi mai mult, nu ştiu dacã nu m-aş îndepãrta foarte mult de mine şi sinceritatea ar deveni o slãbiciune, iar adevãrul un copil nãzuros care nu vrea sã se joace, ascunzîndu-se ]n podul casei printre mulajele atîtor regimuri politice.
Nu-mi pare rãu cã rãmîn pînã la capãt captiv cuvintelor mele. Rãmîn sbsolventul eminent al şcolilor de vise şi de îndoieli. Mã înduioşez cînd vãd cã oamenii fac eforturi supranaturale sã fie fericiţi şi nu reuşesc, dar îi încurajez şi le spun cã bãtrîneaţa nu este o torturã, mai de grabã este o senzatie de panicã pentru cã numele lor sînt din ce în ce mai dificil de locuit. Altfel, mã strãduiesc ca mîinile mele sã nu uite drumul ce urcã spre noaptea din pãrul femeilor. Cînd sînt prea încordat şi sîngele mi se adunã în pumni sînt luminos în obraji pentru cã semãn cu poporul meu, cînd am o stare de coabitare cu narcişişti din politicã îmi dau seama cã am devenit dependent de zahãrul de pe sfîrcurile femeilor şi trebuie sã citesc repede cîteva pagini de istorie despre Vlad Å¢epeş. Îmi sînt apropiaţi foarte mulţi rãzboinici ai lumii, dar sã fiu obligat sã pãrãsesc atît de brusc locuinţa tinereţii şi nimeni sã nu-mi ia apãrarea mi se pare cã viaţa asta mã considerã un provincial amãrît şi cu identitate falsã. Însã eu, continui sã vorbesc despre mine ca despre o lacrimã
