Ca aceastã lume sã miroasã frumos nu funcţionez decît cu petale de trandafiri
Dacã treceţi pe lîngã mine, vã asigur cã nu-i nici o primejdie, nu sînt membru al nici unui partid ca sã vã fac sã roşiţi. În afara faptului cã mi-am ignifugat ideile sã nu se aprindã cînd mã apropii de vreo doamnã care umblã cu lampa aprinsã printre metafore sînt un om normal. Cea mai mare mare parte din timp o pierd cercetînd îndemînarea cu care anumiţi indivizi reuşesc sã ne bage gerul siberian în case prin gaura cheii. Fac eforturi eroice ca prezentul sã nu fie plin de asprime. Guvernul ne serveşte un fel de adevãr care este asemenea unui aperitiv la un festin ce nu va veni niciodatã. Regimul politic ne stranguleazã viitorul cu înfricoşãtoare asfinţituri de parcã viaţã ar fi o bursã ce nu ştie, decît sã scumpeascã produsele vitale.
Nu sînt o ameninţare nici pentru acest oraş pe care vreau sã îl cumpãr cu dorinţi cu tot. Îmi fac revizia la celule lunar şi le pun garnituri noi sãruturilor dupã orice folosire mai îndelungatã. Ca sã devin mai politicos am încãlţat pantofii cu gãuri în tãlpi şi am refãcut osatura modestiei. Pentru a pãrea mai isteţ mã uit în cartea de identitate sã vãd cînd m-am maturizat pe diplin şi fac un efort supranatural sã conving pe cei din jur ca de azi înainte sã punem miniştrii numai eunuci. Nu iau pastile decît pentru interceptarea ultrasunetelor emise de sfîrcuri. Mîinile nu mi le mai pot odihni, decît cãutînd un loc cãlduţ între coapsele unei femei. Pentru cei bogaţi minciuna, inteligenţa, spontaneitatea reprezintã componente ale conversaţiei.
Fac pontajul îngerilor ce-mi aranjeazã amintirile sub forma unor fire de iarbã ce au început sã se usuce. Cînd observ cã tinereţea nu-şi mai poate ţine echilibru pe arterele mele iau atitudine şi-i spun sã-şi dea jos melancoliile de pe ea şi sã aibã libertate de mişcare. Chiar dacã tramvaiul cu care circulam eu între iluzii şi dezamãgiri a deraiat şi mi-a distrus autobiografia asta nu înseamnã cã sînt un individ periculos. Unii se uitã curios la mine cã funcţionez cu trandafiri şi nu produc fum şi revolte sociale şi cã serbez lunar ziua în care am început sã tropãi împotriva bogaţilor. Încerc sã aduc dimineţile pe strãzi sub ameninţarea unor ramuri de brad încãrcate de rouã, unde de altfel este locul meu de muncã şi le spun scutierilor cã trãiesc în lumi paralele, în cazarme de cocoşaţi ce ascund sãrãcia în buzunare.
Am o sumedenie de probleme. Chiuveta în care plîng este defectã, nu gãsesc metodele cele mai bune de a disciplina viitorul şi în zori dacã nu amestec cuvintele cu cafea toate propoziţiile care le formulez sînt deformate. Întotdeauna mi-am dorit sã locuiesc la etajul patru al unui sonet unde înfrîngerile nu ştiu sã urce cu liftul numai cã primãria a refuzat sã-mi dea repartiţie pentru lipsa balconului. Citiesc cãrţile despre starea universului şi a patriei privind de afarã înãuntru prin fereastrã sã nu le consum tot aerul cuvintelor sã se ofileascã, înţelesul sã fie mai degrabã eronat, decît inexistent. Nu am cîine de companie pentru cã am rezerve imense de lãtrãturi în tocul pantofilor, dar şi de teamã sã nu miroasã urma lãsatã de mine în trecut şi sã nu-mi descopere paşii mei timizi în apropierea lui Noe care îşi reparã arca. Cînd vãd cã-i circulaţie mare de sevã în copaci fac poduri peste nervurile din frunze sã poatã trece gîngãniile copilãriei dintr-o parte în alta. Cînd vizitez muzeul plecãrilor iau toţi prietenii cu mine. E adevãrat mai pun cîte o grenadã în cîte un haiku şi am curajul sã aştept fiu pedepsit cu tandreţe.
Nu sînt un cetãţean primejdios, chiar dacã am semnat o chitanţã de mînã cu duşmanii patriei cã sinceritatea nu-i slujnica unor politicieni în delir, însã imi doresc, ca un copil, lumea aceasta sã miroasã frumos.
