Pentru cã sînt foarte ocupat sã mã pregãtesc pentru a pãrãsi lumea aceasta nu am avut timp sã îi scriu cîteva rînduri prietenului meu
Am vrut sã îţi scriu şi sã nu mai crezi ce se bîrfeşte în cartier, cã mã întristez la comandã sau cã mi s-au blocat simţurile pe sub mîna vreunei femei, dar sînt ocupat sã gãsesc argilã sã fac privighetori din ea cã lumea e prea tristã. Sînt foarte ocupat, pentru fiecare picãturã de ploaie fac un nod la batistã sã nu le uit, netezesc cu fierul de cãlcat frunzele cã dacã tot au fost graţiate, mãcar sã ajungã drepte şi apretate pe lumea cealaltã, din aceastã cauzã susţin ca morţii sã fie îmbrãcaţi în hîrtie creponatã. Aproape nici nu mai am timp sã le ung încheieturile cu ulei de trandafir femeilor cu care fac dragoste pentru a se arcui mai uşor. În dorinţa mea de a le imprima spatele pe cearşaf sã le am mereu lîngã mine le-am apãsat atît de tare cã am strivit şi lumina dintre trupurile noastre ce absorbea transpiraţia. Fapul cã fericirea mea este plecatã mai mereu în permisie, de ani buni, fac şi pe ghidul noaptea, arãtîndu-i sîngelui drumul cãtre steaua mea care se pare cã mã aşteaptã dupã cum clipeşte, are deja depozitatã o cantitate imensã de somnifere.
Sã ştii cã amintirile tot în cufere din lemn de nuc le ţin, uneori trebuie difuzate în original şi le şterg zilnic cu un prosop umed sã parã luminoase şi proaspete, altfel dacã se depune praful pe ele viruşii care s-au bronzat astã varã urgenteazã plecãrile şi înserarea celor de lîngã mine. Trebuie sã mã spãl pe picioare din douã în douã ore pentru a-mi şterge paşii, mulţi fiind pline de melancolie. Semafoarele de la noi din cartier rãmîn blocate pe roşu cînd ai şosete murdare sau piicioarele îţi miros a singurãtate şi de nenumãrate ori nu am putut traversa strada mãcar sã îmi cumpãr ţigãri. Am încercat fumul acestei toamne şi a început sã tuşeascã şi cãmaşa de pe mine. Trebuie sã ţin seama cã acum cînd tehnicienii frigului sînt pregãtiţi sã deschidã robinetele trebuie sã mã aprovizionez cu blãnuri şi remorci de lemne de esenţã tare sã-mi încãlzesc cuvintele, altfel nu am cum sã conving doamnele cu pielea finã sã se dezbrace.
Sînt într-o activitate permanentã. Se cunoaşte din celãlalt secol cã lacrimile atrag fulgerele mai bine ca un paratrãznet din aur şi trupe de soldaţi cu arme pe bazã de sãrãcie vin sã le punã cãtuşe şi sã le transporte în puşcãrii secrete. Trebuie sã le salvez. Apoi, eu funcţionez cu trandafiri ca sã pot înţelege profund poemele de dragoste scrise de poeţi ca Pablo Neruda, Nichita Stãnescu şi mulţi alţii, altfel risc sã mã revolt împotriva regimurilor politice cã nu creeazã condiţii decente ca iubirea sã fie pusã în practicã fãrã restricţii. Dacã vã uitaţi la bãrbatul acela care a iscat primãvara în piaţa publicã din faţa catredalei pentru cã a citit într-o gazetã localã cã îi va trece iubita pe aici, sã ştiţi cã eu sînt, încercînd sã învinovãţesc toţi bãrbaţii contemporani cu mine cã nu fac la fel. La un moment dat cînd am crezut cã acest mileniu va umbla prin oraşul meu într-un autorism cu roţile confecţionate din visele oamenilor, cu volanul avînd forma libertãţii şi kilometrajul va indica numai viteza de propagare a bucuriei i-am fãcut o injecţie întunericului şi i-am indus o comã umanã. Acum, trebuie sã îl supraveghez sã nu se trezescã, deşi dupã ce vãd cã se întîmplã în jurul meu mi-e teamã ca eu sã pãzesc o sosie a beznei.
Sînt ocupat, viaţa mea este ca un pian dezacordat care cîntã din ce în ce mai fals.
