Ştiind cã eternitatea este întreruptã în om am cerut o derogare simţurilor pentru a fi timid
Am încercat sã mituiesc aparatul de fotografiat sã mã arate mai frumos, mãcar pentru poza de pe cartea de identitate. Am meşterit un an de zile la un GPS sã îl determin cînd vin de la birt sã mã ducã direct la o doamnã, patroanã la un restaurant, pe care nu o deranjeazã mirosul de vin de Valea Cãlugãreascã, dar parcã era un fãcut întotdeauna mã îndrepta la sediul partidului de guvernãmînt. Am ajuns la concluzia comunistã cã cã locuitorii politici de acolo luau decizii numai bãuţi.
Uneori mi se întîmplã sã mã caut pe strãzi cã nu are cine sã-mi aprindã lumina acasã şi-mi zic; fã-te cã nu mã gãseşti cã nu vreau sã fiu consolat de nimeni, fã-te cã treci pe lîngã mine şi nu mã cunoşti cã nu o sã te salut cã a venit toamna şi toţi avem ochelari fumurii. Nu mã întreba ce caut pe aici, am destule responsabilitãţi. De unde sã ştiu de ce oamenii sînt atãt de palizi dacã nu verific aerul pe fiecare alee, de unde sã ştiu cã gesturile lor sînt atît de mediocre dacã nu inspectez toatã suprafaţa singurãtãţii?
Sînt prea timid ca sã îmi mai amintesc cã am fost de ori la pubertate şi am agonist speranţe şi pentru secolul urmãtor, sînt prea politicos ca sã îndrãznesc sã pun mîna mai sus de genunchi unei femei. Este bine şi acolo cînd ea stã culcatã cã am şi posibilitatea sã vorbesc şi la telefon. Pentru cã nu am fise niciodatã şi nici cartele de telefon îmi lipesc urechea de palma ei şi am semnal în toatã ţara. Pot vorbi cu iarba crescutã pe trupul tatãlui meu ce îi împarte sufletul în luminã şi întuneric. Fãrã cuvinte este greu sã te scuzi sã te revolţi sã distrugi paraziţii fixaţi în destinul oamenilor.
Trebuie sã-mi iau lumea încap, deşi nu este recomandat pentru coloana mea vertebralã. Am gãsit rãul omenirii într-o moleculã care ucide ilegitim fericirea şi nu am primit nici o recompensã. Am descoperit cã sîntem ameţiţi din cauza sãrãciei cã protocolul semnat între admiraţie şi dispreţ este parte a resemnãrii, dar nimeni nu mi-a dat nici un ban. Faptul cã ne dorim atît mult sã abandonãm echipamentul nostru uman şi sã ne îmbrãcãm în singurul nostru costum de galã confecţionat din ţãrînã, nu înseamnã cã vrem sã fim mai curaţi sau sã fim la modã, ci cã nu mai putem îndura aşteptarea de a ne îmbolnãvi de scepticism.
O sã învãţ sã fiu mai ameninţãtor, o sã mã bãrbieresc în fiecare dimineaţã, o sã-mi populez visele cu dinozauri, o sã sparg cuvintele cu inima şi o sã le folosesc numai pe cele cu margini tãioase. Pentru cã eternitatea este întreruptã în om voi cere o derogare simţurilor mele pentru a-mi permite sã fac propagandã regimurilor totalitare. Mãcar ei îşi fãcuse un ideal din a ne defãima sentimentele şi din rãutate erau îngãduitori cu durerile noastre.
