Dupã ce toamna şi-a deschis şantier la mine în grãdinã, a adus macarale sã dea frnzele jos, un buldozer cu care sã opreascã zborul pãsãrilor care îşi anunţau plecarea aşezîndu-se pe ramuri sub formã de ceasuri, oamenii au început sã aprindã focuri în curţii. Dupã cum se mişcau utilajele, obosite de ceaţã, dupã cum pãrerile de rãu dãdeau tîrcoale trandafirilor şi eczemele apãreau pe obrajii seminţelor abandonate, neputincioase, pãrea cã este un şantier pentru realizarea unui cimitir. Modul silenţios în care se desenau mici cruci pe firele de iarbã, pe spatele gîzelor certifica aceastã impresie.
Aproape nu îţi venea sã mai pompezi copii prin trupurile femeilor, celulele le aţipise, conturul zîmbetelor era neclar, chiar şi liniile paturilor urmau traiectorii nesigure. Unii mai încercau sã dreagã chipul toamnei, o piptãnau, o rujau cu crizanteme, dar fãrã nici un rezultat, nu mai avea prietenie în mîini.
Revolta mea avea alte izvoare. Toţii oamenii aprindeau focurile cu hîrtii scrise şi cuvintele care pînã atunci fabricase luminã, emoţii, senzaţii acum erau aruncate pe rug. Flãcãrile înconjurau cuvintele, iar ele ca nişte maşini fãrã combustibil, nu mai puteau porni, se topeau în cenuşã cu un vaier ce nu mai putea fi clonat. Conţinutul lor se evapora, amintiri, surîsuri, rate scadente, programãrile în concediu, planurile secrete ale sufletului se transformau în fum. Cînd arzi cuvinte e ca şi cãnd ai arde un lan de grîu. În jur mirosea a farmacii cu pastile de trãit expirate. Concetãţenii mei au aceastã credinţã cã dacã arunci în foc, frunze suferinde, rufe murdare, scaune pensionate, fotografii în care iubirea e surprinsã cã mãnîncã produse zaharoase din mîini strãine, cuvinte îmbufnate sau propoziţii ce conţin dureri de dinţi, ard şi drumurile pe unde vin nopţile sã se caţere pe ei.
Am hotãrît sã aduc la cunoştinţã primarului şi şefei mele de partid aceastã nelegiuire. Mii de cuvinte, milioane de litere sînt incendiate toamnã de toamnã, numai ca oameni sã nu înghitã distonocalm pentru a-şi linişti spaimele. Vreau sã fie emisã o hotãrîre de consiliu local prin care cuvintele sã nu mai fie folosite în loc de benzinã. Dacã chiar vor sã aprindã ţara şi sã audã cuvintele ţipînd, sã dea foc literelor ce compun denumirea partidelor.
