Cîteodatã am aşa de multe emoţii în mine cã mi scurg prin pantofi ca nişte descãrcãri electrice, ierburile din jurul meu se zbîrlesc, verbele clocotesc. De teamã sã nu mi se evapore hainele sau sã devin incandescent iau repede din frigider cuburile de gheaţã şi mã ascund între ele.
Sã nu vã închipuiţi cã urmeazã sã dau examen pentru postul de comandant al vreunui transatlantic ce transportã ovule peste ocean sau cã urmeazã sã cîştig la loto. Am carnet de conducere pentru vapoare de cînd am început sã visez. Transportam zãcãmintele iubirii între pulpele unor femei, iar la loto, nu am jucat niciodatã pentru simplu motiv cã nu am reuşit sã impun în comisia de extragere nici un prieten. În ţara noastrã, nu poţi face nimic fãrã o cunoştinţã.
Emoţiile reprezintã şi o formã de manifestare a democraţiei. Egalizeazã şansele moleculelor de sînge de a-mi modela vocea în aşa fel, încît sã pronunţ sinonimele fãrã sã le trãiesc efectiv. Simţi o torturã plãcutã, parcã ai atinge sexul unei femei în timp ce ea studiazã biografia cuceritorului Napoleon. Produc aceleaşi frãmîntãri ca atunci cînd intri într-o casã nelocuitã şi ştii cã are montate camere video. În timpul emoţiilor îngerii fac şi cele mai avantajoase tranzacţii, îţi cos inima fisuratã de plecãrile clandestine ale iubitelor contra unor hectare de cer.
Am emoţii cînd vãd guvernul cupãrîndu-şi rucsac. Gîndesc cã va înghesui în el sãrãcia de pe strãzi, din case şi o va lua în excursii. Sînt emoţionat cînd aud fantomele tuşind prin pod, cînd vãd aşezîndu-se pe trãgaciul pistolului îndreptat spre mine o albinã.
Ieri eram în grãdinã, zãpada cãzutã peste noapte cãuta sã se obişnuiascã cu oamenii, voia sã intre în dialog cu ei, dar nu ştia ce limbã sã foloseascã pentru a se face înţeleasã. Mulţi inşi au fãcut în viaţa lor oameni de zãpadã. I-au plãmãdit sã le semene, le-au pus fulare la gît, cãciuli. Problema este cã nu au certificate de naştere, nu se pot îmulţi, decît cu mîinile şi nu poţi sã le ridici temperatura la treizeci şi şapte de grade celsius în nici un chip.
Pierdusem o monedã de cinzeci de bani, mişcam piciorul în stînga şi în dreapta prin zãpadã sã o gãsesc. Nu cã m-ar fi interesat moneda, dar nu voiam ca la primãvarã, cînd se topeşte zãpada, sã o gãseascã vreo pasãre şi sã se înveţe la bani sau sã o înghitã, sã treacã frontiera şi sã fiu acuzat cã fac trafic de valutã. Scormonind din ce în ce mai adînc am observat un obiect strãlucitor. Era pieptãnul de argint al mamei. Dupã ce a murit nimeni nu a mai avut grijã de lucrurile ei. Probabil mã aşteaptã sã o ajut sã se pieptene aşa cum fãceam în copilãrie.
Pe zãpadã a rãmas chipul meu ca un autoportret desenat de emoţii.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Domnule B M mãrgean aveţi un stil inconfundabil :)
