Îmi lipseşti, în acest anotimp,
Cum în toate-mpreunã luate
Şi trãiesc pân-acum tragedii,
Cã mi-e fricã de-aşa libertate.
Îmi lipseşti, cel mai mult de pe mâini
Şi din glas, de pe buze şi pleoape.
M-aş minţi cã nu sper sã te vãd,
Nici în vis, nici în gând, nici aproape.
Îmi lipseşti, şi încerc în zadar
Sã te cat prin scrisori necitite,
Încã n-am învãţat sã te pierd
Printre frunzele mototolite.
Îmi lipseşti. Îmi e gol, şi pustiu,
Numai toamnã îmi curge prin vine.
Te-aş uita, dar mã tem c-ai sã vii,
Poate ieri, poate azi, poate mîine.
|
