Mi-aţi tãiat aripile
Odatã
Şi încã odatã
Şi apoi iarãşi
Acum nu vã mai osteniţi:
ele mi-au crescut în interior.
Cântec
De la fereastra mea
vãd sufletele
tuturor oamenilor
Locuiesc într-o
lacrimã suspendatã
Îndemn
Şterge, şterge oglinda
pânã devii transparent
Aleargã, aleargã
pânã îţi pierzi greutatea
şi începi sã zbori
Sus,
tot mai sus
pânã dai de Dumnezeu!
Plimbare cu trãsura
Te-aş invita iubito-n trãsurã pe la şase
Sã facem o plimbare cu storurile trase
Când soarele apune în suflete solemn
Trãsura e din cronici şi caii sunt din lemn;
Avea zapis, plimbarea-i permisã doar pe searã
Dar vezi cã vizitiu-i ca la muzeu, din cearã
Şi se fereşte straşnic sã calce pe termite
Cãci datoria lui atât e: sã imite
Cum şi noi suntem douã plãpânde imitaţii
De care n-au sã ştie vreodatã invitaţii;
Sã-ţi ceri bilet de voie cãci pãrãsindu-ţi locul
Figura de ansamblu, n-o afecteazã jocul
Sã-mi spui ce ai de spus discret şi pe şoptite
Cum picurã tãcerea în seri din stalactite
Sã te menţii în formã, vom merge doar la trap
Aş vrea sã fii atentã şi semn sã-ţi fac din cap
Cã inima nu are de ce sã ne palpite:
Noi suntem manechine cu arcuri ruginite
Mai zi ceva
Mai lasã în pace manuscrisul
Zi ceva sã nu mai stãm ca muţii
Eu am citit cã pânã şi mamuţii
Dialogau sã nu-i prindã plictisul
Nu mai duce degetul la gurã
Cã mie îmi urlã liniştea în cap
Îmi umblã hergheliile la trap
De sus în jos, pe-un hipodrom de zgurã
Tu nu vezi cã s-a rãsturnat odaia
Şi ne ducem traiul pe tavan?
Dar ce spun eu, cã totul e în van
Şi-mi vine sã-ţi rãstorn în cap tigaia!
Zi mã’ ceva sã nu te strâng de gât
Cum i-a turnat Xantipa lui Socrate
Cãldarea cu lãturi pe jumãtate
Şi el i-a mulţumit. Atât!
Scrisoare deschisã
Stimatã doamnã, pic de somn
Şi veştile mã întristeazã
Cã vine iar acelaşi domn
Şi-mi bate-n uşã la amiazã
Lãsaţi-mi draperia trasã
Şi storurile fãrã fantã
Cã vin tristeţi care m-apasã
Cu energie radiantã;
Şi nu-nţeleg ce tot îmi spune,
Adesea bate din picior
Eu bãnuiesc cã nu sunt bune
Aceste vorbe care dor
I-am arãtat şi buletinul
Da-mi face semn c-o sã se-ntoarcã
Şi-am sã m-ascund ca arlechinul
În nu ştiu care colţ de zarcã;
Stimatã doamnã, cer iertare
Cã noaptea mi s-a fãcut ziuã
Şi m-au pisat atâtea tare
Cum se piseazã grâu-n piuã:
Aş vrea sã dorm şi nu mai pot
Cã mi s-a suspendat permisul
Patrulele precum socot
Vor cere sã le spun şi visul
La care încã n-am ajuns
Cã patul meu e prea departe
Şi vine frig şi m-a pãtruns
Cã geamurile vieţii-s sparte
Ultimul salcâm
De la oameni pân-la ierbi
Ne mai mor cu zile cerbi;
De la ierburi la copaci
Joacã Vraca rol de vraci
De la oameni, mai departe
Curge lacrima din carte
Pentru-atâtea tare care
Duce-n spate fiecare:
Au cu suta, au cu mia
În zadar copacii mi i-a
Numãrat academia
Dacã plâng şi dacã mor
Bate vânt rãnile dor
Ultimul dintre salcâmi
Şade-n chingi şi-ntre parâmi
De teamã sã nu-l dãrâmi
Cu vreo palã de cuvânt,
Şi se scurge în pãmânt
Şi se scurge în pãmânt...
Pãdurea de semne
Şi e atâta pãdure de semne
În care nu mai cresc lemne
Ci doar atribute votive
Din care-ai sã-ţi faci iar motive
Florale pe umeri de nuferi
Şi plângi când nu poţi sã mai suferi
Eterul din ochii limpizi
Ca douã pãstãi de guvizi
Pescuiţi pe înserate
În douã bãlţi ipotecate
Între viaţã şi-ntre somn
Cu o aripã de domn
O altã lume nouã
Ce ieftinã paradã, ce scumpe bibelouri
Atârnã de ferestre când nu mai ai rulouri
Particule celeste în haine de tãgadã
Coboarã în volute dar cine sã le vadã
Când una câte una se schimbã-n energie
Scolasticii la care vor face alergie
Acesta e canatul sub care se ascunde
Mulţime de enigme în camerele scunde
Din care câte una când fluturã la rampã
Tãcuţi vin licuricii şi suflã seara în lampã
Dar nu deschide uşa se face întuneric
Anunţuri interzise atârnã de generic
Mai bine ia ghiveciul, acoperã-l cu dalii
Şi şterge-le de praf aceste vechi medalii
Bastonul e cu mine, ies sã mã plimb puţin
Închiriez cu ora un ultim zepellin
Aşteaptã cã mã-ntorc la patru sau la douã
O lume de cristal sau poate doar de rouã
Am sã-ţi aduc iubito cu zâmbet de seraf
Şi visele de aur în manuscrise vraf
Iubito vine noaptea
Fetişizãm acute dureri imaginare
Dar ni s-a stins lumina din noi, din felinare
Iubeşte-l pe acela ce trece prin oglinzi
Cã-ţi dã inima ghes dac-ai putea sã-l prinzi
Şi lacrimile noastre cotate inutil
Or fi ele curate dar sunt de crocodil
Iubito vine noaptea o sã intrãm în beznã
Legaţi neverosimil cu un inel la gleznã
Se cerne printre nori lumina în cetate
Imperiile lumii le vom purta în spate
Cezarul când se simte în lecticã cezar
Privirile spre care sã ridicãm mai rar
Dar uite fericirea se vinde la tarabe
În pliculeţe albe cu litere arabe
În care se închide o moarte la scadenţã
Murim de sãrãcia numitã opulenţã
Potcoavele-s de aur în rest piele şi os
Pierdute prin hãţişuri pãduri de abanos
