de-ar fi gând lângã gând
şi ochi lângã ochi, cum se spune,
de ce ar mai trebui braţele sã caute,
cu atâta disperare, atingerea ca respir?
nu s-a ştiut niciodatã de unde vin fluturii
care muşcã din linişte,
pietrele care nasc munţi
în poala oceanelor,
dar se întâmplã minuni din astea,
ca plopii sã scrie destine noi.
chiar trecerile dintr-o caracatiţã
într-un porumbel
nu sunt lipsite de iluzia ploii
de a fi gând lângã gând,
ochi în abstractul privirii.
cu întrebãri puse literelor,
ca şi cum literele ar trebui sã ştie
probabilitatea de a exploada un sãrut,
degetele cautã,
cautã înfrigurate trupul femeii
de dincolo de holograma unei nopţi fluide.
