am început sã îmi simt degetele cum curg,
de-a lungul falangelor,
în minereu alb,
pe la 15 ani.
în mine se nãşteau alte degete,
eu naştere, ele zdrenţuire de cer,
puse în mijlocul planetelor
ca fiinţa care aflã cã e.
eu aflam cã sunt.
în afara şi înlãuntrul meu
învãţam sã strig cã exist,
existam pentru cã strigam,
ştiam cã strig.
dar strigãtul nu eram eu,
era un ochi cu care nu mã nãscusem
dar învãţase sã curgã cu mine
şi voia sã fie.
strigãtul, fiindul fãrã trup
care devine împrejurul cu lãcaş în mine
respirã anevoie de câte ori
degetele curg în lungul falangelor,
rupând bucãţi de carne
din fluturii albi ai unei atingeri.
dacã la 15 ani eu nu eram deget,
de ce striga în mine fiinţa asta?
