despre sine, nimic.
despre logica fructelor,
putem vorbi,
despre existenţa aerului,
putem discuta,
chiar şi invocând raţiuni din afara rotundului,
despre golul clãdit de cuvinte,
putem emite analize,
teorii abstracte şi nude,
cu deformãri acceptabile ale contemplãrilor
de a fi.
sigur, putem sã facem toate astea.
putem sã ni le legãm de picior
pentru când vom avea tãria ruienelor,
dacã pricina de a le gândi
nu ne-ar fi oglindã.
slugile cerului,
lumina, stelele, spãlãtoreasa lunã,
îşi cautã înfãţişãri în coiful literelor,
ca o crizã de timp adâncitã în propiul trup,
fãrã limita adevãrului rãsfiratã
în potcoave de cal,
şi cântã.
tot ce se poate şi nu se poate
se adânceşte în vedere,
tot ce se tace şi nu se tace
se încearcã prin disecţie,
cercul însuşi îşi desprinde învoiala
din mijlocul ochiului
şi se adânceşte în mare
ca şi când hãul marin s-ar sorbi în el.
într-un seminar al gândurilor
e lipsit de bun simt
sã dormi pe meteoriţi.
