sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasãre sã cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
cã nici nu ar fi fluturi.
cu mult, cu foarte mult timp in urmã
au coborât trei stele din cer.
apoi au mai coborât trei stele din cer.
şi alte trei stele.
şi alte trei stele.
şi alte trei stele.
apoi o mie de stele au coborât din cer,
fiecare mie aducand cu sine o altã mie,
care mie a adus o mie de stele,
pânã nu au mai avut stelele loc pe pãmânt.
atunci s-a dus Pãmântul la Cer şi i-a zis lui Dumnezeu:
ce fac Doamne, cã au venit toate stelele pe pãmânt;
pãmânt sunt Doamne, pãmânt. nu am loc de atâtea stele sã respir.
nici sã curg printre munţi nu am loc.
nu am loc sã fiu grãdinã,
nici lup nu mai am loc,
nici noapte, nici zi, nici floare, nici frunzã,
nu mai am loc de nimic.
de stele nu mai am loc, sã respir.
atunci Dumnezeu a chemat pe Dumnezeul stelelor,
care era mai mic decât Dumnezeul Dumnezeilor, şi i-a spus:
de mâine nu veţi mai fi stele decât în jurul primãverii mele.
decât în jurul primãverii mele veţi strãluci
ca nişte stele.
pe pãmânt vã veţi face fluturi
sã înverzeascã iarba, sã curgã lacrimile stãncilor
din munte în mare,
sã fie zi, sã fie noapte, sã fie inimi la subţioara voastrã de fluturi.
şi aşa a fost!
sunt eu, îi spun iubitei mele, sunt eu,
venit pasãre sã te cânt
sub aripile fluturilor despre care se spune
cã nici nu ar fi fluturi.
