mâna înfiptã în trup, cum stã înfiptã creanga
în mãruntaiele unui arbore de sequoia
înfipt în cer,
se picurã câte o zi,
câte o secundã,
de pe limbul frunzei, direct în mãduva lui
de trup,
devenind radiculã, devenind tulpiniţã,
înainte de a fi fost ceea ce a fost, adicã sãmânţã.
gândul a fost mereu înfipt în ascunzişul
aceluiaşi gând, care a nãscut viu
un gând;
degetul de la piciorul mare poartã şi el
forma sa de sãmânţã, pe care o târãşte,
ameţit,
prin propria ţãrânã;
bivolul nu e decât o formã mugitã a seminţei
din el;
chiar şi mainele s-a nãscut mai întâi sãmânţã,
în cetãţile unui azi
care pare nemãrginit.
astrologii spun cã cerul nu se sprijinã pe nimic;
e un cer intrat în alt cer,
intrat în alt cer,
intrate în eternitãţile lor despre care nu se ştie decât
cã genereazã forme alambicate de sãmânţã
cãrora le dau drumul
sã se viziteze între ele
inima mea, înfiptã în sângele meu, cum stã înfiptã
stânca cenuşie intr-o furtunã de hidrogen
amestecat cu oxigen,
amestecat iar cu oxigen,
îşi cautã sãmânţa de imponderabilitate,
rãsturnând numele primãverilor în mãruntaiele
fecunde ale nevoii de a fi.
vedeţi, fiecare locuieşte în sine,
locuit fiind mereu de ceva.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
am ramas agatata de text
asa ca las un semn
asa cum ma sprijin de cer
si el...
