Gândul meu trece pe lângã un gând alb,
aşezat pe o turlã neagrã.
gândul de sus strigã gândului meu
din ţãrânã:
vai, ce gând frumos!
mi se opreşte gândul, surprins de gând,
şi îşi spune:
iatã ce gând alb şi frumos
mã salutã!
ochiul meu trece pe lângã un ochi
şezut comfortabil pe o cãpiţã de fân.
ochiul din aer strigã ochiului meu târâtor:
vai, ce ochi frumos trece pe uliţã!
ochiul meu se opreşte în interiorul unei priviri
şi îşi spune:
vai, ce ochi frumos mã salutã.
liniştea mea trece pe lângã o linişte
desenatã pe coroana unui castel imperial.
liniştea din spatele curtenilor
şopteşte cãtre liniştea mea firavã:
vai, ce linişte finã ai tu, linişte!
liniştea mea se opreşte şi acum sã mulţumeascã
de atâta linişte care mã salutã.
târziu, un cuvânt de al meu trece
pe lângã o mulţime de cuvinte îmbrãcate de
cina cea de tainã.
cuvintele lor strigã cãtre cuvântul meu
îmbrãcat de câmp:
nu-i aşa cã suntem cele mai frumoase dintre cuvinte?
cuvântul meu, speriat de neînţelese cuvinte,
se ascunde intr-un ou de struţ.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imaginaţia ta merge dincolo de real;este un "aici" şi "acolo" care se apropie, se depãrteazã, se întrepãtrund.Dar oul de struţ?Ce facem cu el? Struţi?!
