ochii, gândul, piciorul drept al mâinii stângi
mi s-au rãtãcit,
cum se rãtãcesc boabele de nisip în vâltoarea furtunii,
prin mlaştinile înceţoşate ale unei priviri triste.
ating, cu ciotul unei mâini, umbrele de crengi
ca şi cum ar fi fost crengi aevea
în pãdurea care nu e pãdure decât în
inima mea securizatã în tristeţi.
aud.
în sufletul meu lãtrã un câine.
în sufletul meu, latratul de câine se topeşte
negru,
pe ciuturile albastre ale unei fântâni cesionate
unor vise care nu au fost vise decât
în spuza unor ciuperci halucinante.
de fapt nu a fost nimic.
nimic nu a fost.
s-a întâmplat sã alergi goalã printre cuvinte
care nici ele nu au fost cuvinte,
iar eu, fire plãpândã, m-am îmbolnãvit
de friguri.
