Mai întâi un vânt uşor. Ca o veste.
Dinspre Dunãre. Foşnesc frunzele. Se umflã
perdeaua cu nuferi. Vrãbiuţe. Copii. Pe
alee. Prin iarbã. Soarele – undeva, la
marginea oraşului. Apoi, alt vânt. Ca un
cerb speriat. Îndoind crengile. Zgribulind
frunzele, vrãbiuţele, pãrul copiilor,
praful, perdeaua cu nuferi. Apoi, alt
vânt... Şi alt vânt... Ca o turmã în galop...
Şi, deodatã, pe fereastrã, peste
Dunãre, peste oraş, coama neagrã a norului.
Umbra lui. Încet, greu, plin.
Primul fulger anunţã primul tunet.
Lung. Pânã departe.
Se înfioarã memoria: Nori negri şi
grei pe câmpia verde... Când plouã, sã nu
stai sub copac, cã te trãsneşte!
Alt fulger. Alt tunet.
Când plouã, sã nu stai la fereastrã,
cã te trãsneşte!
La început, stropi mari, rari şi
reci înfioarã locul. Vântul se opreşte brusc.
Apoi, ploaia... Curatã... Cu
bucurie...
.............................................
.............................................
.................................
- Bunã ploaie! şi curatã!
Toader Zumbãlai pufãie din ţigarã. Rezemat
de poartã. Ochii pe cer. Ghiţã Groapã, lângã
el, pe o buturugã.
- Da`, bunã! Da`, ai vãzut şuvoiul?!
Hî, hî, hî!
- Nu poţi sã faci ceva bun, cuiva,
fãrã sã faci ceva rãu, altcuiva!
- Hai, dom`le, chiar aşa?! Ce spui
mata, acolo? Hî, hî, hî!
- Eu spun ce spun.
- Hai, dom`le! Nu-nţeleg!
- Cred. Fã şi tu ceva bun, şi-ai sã
vezi!
- Hî, hî, hî! Ce-am sã vãd?
- Ai sã vezi...
- Hai, dom`le! Chiar aşa?! Hî, hî, hî!
Ochii pe cer.
- Se duc norii... şi pe la alţii...
- Dã-i în p... mãsii! Hî-hî-hî!
- Bãi, Groapã! De ce eşti rãu, când
poţi sã fii bun?!
Se duc norii şi pe la alţii.
|
