- Tu cu cine ai votat? Tot cu…?
- Nu.
- Atunci, cu…?
- Nu.
- De fapt, nici nu mã intereseazã. Da’
eram, aşa…, curios, înţelegi?
- Da.
- Nu eşti prea vorbãreţ, astãzi.
- Nu.
- Mie îmi place sã vorbesc mult, cum
ştii. Câteodatã, mã trezesc vorbind şi
singur. Sper cã nu te deranjez…
- Ba…
- Eu am votat cu...
- Nu mã intereseazã!
- Corect. Fiecare voteazã cu cine
vrea. De asta-i democraţie.
- Exact.
- Mare chestie, dom’le, şi democraţia
asta! Te duci la urne, ai intrat, ai pus
ştampila, nu te vede nimeni – şi, pac!, cade
guvernu’. Mare lucru! Nu degeaba ne-am
vãrsat sângele la revoluţie…
- Care sânge?
- Cum, care sânge?!
- A cui sânge, adicã?
- Aaa! Înţeleg la ce te referi.
- La ce mã refer?
- Adicã, dacã şi noi ne-am vãrsat
sângele…
- Care noi?
- Noi. Adicã, eu, tu…
- Exact. Şi, cum stãm?
- Ce, adicã, cum stãm?
- Adicã, ţi-ai vãrsat sau nu ţi-ai
vãrsat?!
- Mai exact, nu mi-am vãrsat, da’ am
certificat cã mi-am vãrsat. Da’, ce, tu ţi-
ai vãrsat?
- Eu mi-am vãrsat.
- Ai certificat?
- Nu am.
- Dacã nu ai, înseamnã cã ţi l-ai
vãrsat degeaba.
- Eu mi l-am vãrsat şi nu am, aşa cum
tu nu ţi l-ai vãrsat şi ai, înţelegi?
- Nu înţeleg, da’ nu te enerva! Cã,
chestia asta cu sângele vãrsat e aşa…, ceva
simbolic, înţelegi?
- Nu.
- Doar nu trebuie, la o revoluţie, sã-
şi verse toatã lumea sângele, nu? Se varsã
pe ici, pe colo, pentru simbol. Acum, ai
înţeles?
- Nu.
- Hai, dom’le, cã mã exasperezi! S-o
luãm altfel. Tu crezi cã, la o revoluţie,
trebuie sã curgã sângele aşa… şiroaie, pe
strãzi?
- Da.
- Nici într-un caz. Ce, crezi cã mai
sunt revoluţiile alea, cum le ştim noi?… Cu
baricade, cu tunuri, cu ghilotine? Nuu! Se
trage dintr-un balcon, cade unu, doi, apare
nişte sânge – pe ici, pe acolo, cum spuneam –
şi gata. Suficient pentru simbol. În rest,
la treabã. Nu mai e timp de pierdut.
Instalezi democraţia şi… pa! De asta se şi
spune secolul vitezei, nu-i aşa?
- Nu.
- Da’, cum e?
- Altfel.
- Altfel, cum?
- Tu, de exemplu, unde erai, la
revoluţie?
- Adicã, unde am fãcut eu revoluţia?
- Exact. Unde habitai?
- Nu înţeleg.
- Eu, la revoluţie, eram, de exemplu,
în faţã la Prefecturã. Tu – unde erai?
- Eu eram în altã parte.
- În partea cealaltã, adicã.
- Ce importanţã are?
- Eu cred cã are.
- Nu are, dom’le, îţi garantez eu.
Important e altceva.
- Altceva – ce?
- Certificatu’. Ai certificat – ai
fãcut revoluţia, n-ai certificat – n-ai
fãcut-o şi basta!
- Şi cu sângele vãrsat – cum rãmâne?
- Sângele e doar un simbol, cum
spuneam, nu este ceva obligatoriu. Poţi face
o revoluţie şi fãrã sânge. Ce, n-ai auzit de
revoluţiile de catifea?
- Adicã?
- Adicã, stai frumos în fotoliu, într-
un salon, cu prietenii, pui ţara la cale şi
eşti revoluţionar.
- Prezumptiv.
- Poftim?!
- Teoretic, adicã.
- Ce-i rãu în asta?
- Nu e rãu, dar nu e bine.
- Fii serios, dom’le! Decât sã mori ca
fraieru’, împuşcat, mai bine cu prietenii.
Ai şi martori c-ai fost acolo.
- Acolo-unde?
- Cum unde, la revoluţie!
- În salon, adicã…
- Pãi, nu ţi-am spus - revoluţie de
catifea?!
- Şi cu sângele vãrsat, ce facem?
- Nu facem nimic. Ce s-a vãrsat,
vãrsat rãmâne, şi cu asta – basta!
- Da, dar nu s-a vãrsat în salon, ci
pe stradã…
- Şi, care-i problema?!
- Pãi, nu mai e de catifea…
- Da’ ce, i-am trimis eu pe stradã?!
Au ieşit pe stradã, şi-au asumat
rãspunderea… Salut!
- Şi-au asumat revoluţia…
- Treaba lor. La mine, certificatu’
vorbeşte…
- Se vede.
- Ce vrei sã spui?!
- Nimic.
- Te rog sã nu fii ironic! Eu doar te-
ntrebasem cu cine-ai votat, aşa… ca sã
schimbãm o vorbã. Doar nu crezi cã…?
- Ba da!
- Cine ţi-a spus?
- Hai, s-o lãsãm baltã!
- Eu, nu… Pe mine, nu mã intereseazã…
pe el… Trage-l de limbã – zice, sã vedem cu
cine-a votat. Sã ştim şi noi cu cine avem de-
a face.
- Care, el?
- Cum, care el?! Şefu’. Ştii cã el, cu
politica… este foarte ferm: cine nu-i cu
noi, este-mpotriva noastrã… Da’ tu, stai
liniştit, cã eu nu…
- Tu, ce nu?
- Înţelegi tu.
- Nu-nţeleg. Explicã-te.
- Adicã, nu conteazã cu cine ai votat…
Treaba ta. Democraţia-i democraţie, cum îţi
spuneam. Şi-apoi, suntem colegi, n-o sã…
- Sã, ce?
- Mâine, poimâine… la relaţiile pe
care le ai… cine ştie?… De ce sã mã bag
singur în gura lupului, înţelegi?
- Înţeleg.
- Eu sunt un om sincer. De tine nu mã
feresc - dacã vrei, îţi spun şi cu cine am
votat.
- Nu-mi spune, nu mai e nevoie.
- Te pomeneşti c-ai aflat!
- Ce sã aflu?
- Cu cine-am votat.
- Poate…
- Ţi-a spus?
- Cine?
- Cum, cine, Şefu’.
- Nu conteazã.
- Mare diplomat, dom’le. Te pomeneşti
cã ţi-a spus şi ţie la fel!
- Ce?
- Sã mã tragi de limbã.
- Nu. Da’ te tragi singur.
- Vrei sã spui cã ţi-ai dat seama?
- Ce sã-mi dau seama?
- Cã am votat cu…
- Nu mã intereseazã, ţi-am spus!
- Mare diplomat, dom’le! Şi, la
relaţiile tale… Nu se ştie niciodatã…
- Pãcat!
- Pãcat, de ce?
- De sângele vãrsat.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
imi permit sa cred e bine,dar ar fi fost mai bine daca era teatru nu poezie.Cred ca un fel de IONA dialogat.In orice caz e o drama ,,mioritica"
cred ca e ... mai mult decat real si mult mai mult decat o parodie. domnule avram, nu e o noutate, stiu, dar ... aveti talent, o tona de talent. mi-a placut f mult. felicitari!!!
