Autor:	Ion Avram ( ioav ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Zgomotul, hârtia şi stiloul

Zgomotul, hârtia şi stiloul de Viorel Ştefãnescu [Rev. Zile şi nopţi nr. 4(120)] Cine cunoaşte proza poeticã a lui Ion Avram din romanele de mare fineţe stilisticã şi forţã narativã Aşteaptã-ne, Lazãre! (Ed. Noduri şi Semne, Galaţi, 1996) şi Prin Vãile Golgotei (Ed. Dominus, Galaţi, 2002), va fi oarecum surprins de proza scurtã din volumul Zgomotul şi h�rtia (Ed. Vinea, Bucureşti, 2007), prin care autorul revine pe piaţa cãrţii, �ntruc�t aceasta se �nscrie, mai degrabã, �ntr-o tradiţie postcaragealianã, cu personaje de tip Miticã, Lache şi Mache, cu proşti sub clar de lunã, � la Teodor Mazilu, sau cu Tanţa şi Costel multiplicaţi �n serie de un Ion Bãieşu mult mai atent la detaliul pitoresc. Unele dintre aceste schiţe şi povestiri au apãrut �n foileton, �n revista Dominus, �nsã abia str�nse laolaltã dau seama despre amploarea şi profunzimea sentimentului literar continuu pe care scriitorul �l face sub ochii noştri. El are o acuitate vizualã ieşitã din comun, pentru a observa faptele realitãţii ca imagini, şi ureche finã, de muzician, pentru a percepe limbajele şi variatele lor registre, �nsã, totodatã, are şi inteligenţa auctorialã de a le integra �n structuri care depãşesc cu mult simpla factologie. De aceea cred cã surpriza lectorului cunoscãtor e doar parţialã, �ntruc�t tipul de poezie din proza romanescã a lui Ion Avram e una a concretului, drept dovadã �Geniu? Ducã-se pe pustii!� (p. 89) şi �Calul� (p. 95) au fost deja integrate �n romanul Prin vãile Golgotei � şi este posibil ca şi altele sã- şi gãseascã locul cele viitoare. Aşa st�nd lucrurile, marea trãncãnealã din aceastã carte este de fapt o invitaţie adresatã lectorului de a intra �n atelierul de creaţie al autorului (care, vai lui Roland Barthes, trãieşte!), spre a lua contact cu o materie epicã primã (nu brutã!), aflatã �ntr-un stadiu tranzitoriu de transfigurare. Iar lectorul va savura, cu siguranţã, studiile de caz asupra birocraţiei contemporane, din �Zgomotul şi h�rtia� (p. 42) şi �Expert �n tei� (p. 47), sau asupra mentalitãţilor şi moravurilor (temele dominante), din �Se furã, domnule, se furã!� (p. 26), �Cititorul nostru, stãp�nul nostru� (p. 9), �Oaie de caracter� (p. 77) şi altele, virtuozitatea stilisticã �n proza rimatã, precum �n fabula �Amor vital� (p. 75), sau agramatã (a unui personaj), din �Scrisoare de cerere� (p. 70), şi, desigur, acel lirism special, despre care am amintit deja, din �Ploaia� (p. 93). Toate aceste caracteristici se �nt�lnesc şi �n cea mai bunã povestire a cãrţii (pãrerea mea!), �n care un domn Lefter, devenit �Georgescu�, rãm�ne nu fãrã douã lozuri, ci pãgubit de un instrument de scris cu peniţã şi capac din aur (v. �Stiloul�, p. 83). Drept urmare, el trece, timp de c�teva zile, prin toate stãrile de spirit posibile �n asemenea situaţie, suspect�ndu-şi colegii de furt şi fãc�nd �n g�nd anchete poliţiste cu analize detaliate asupra motivaţiei unui asemenea act, ocazie cu care �şi dezvãluie �ntreaga serie de clişee mentale specifice semidoctului. Iatã-l acum �ntr-o meditaţie asupra scrisului: �Popescu� Cu creionul şi ascuţitoarea lui� Toatã ziua � h�rşca, h�rşca � �şi ascute creionul. Scrie, domnule, cu pixul! (�) Rezistã mai bine la umezealã. (�) Şi-n Evul Mediu se scria mai bine. Cu pana sau cu tocul. (�) Şi, uite, ce concentrat se dã!� Ce tot o fi scriind acolo?� (�) I-a ajuns radiera la os. Acum, ronţãie capãtul creionului... E �n panã de idei. (�) Cã şi cu tocul sau cu pana era mai bine, �nmuiai peniţa �n cernealã şi scriai. Douã-trei cuvinte la o �nmuieturã, tot scriai. Şi-apoi, avea şi alt farmec. Te �mbia la scris. Douã-trei cuvinte şi� tranc � auzeai tocul �n cãlimarã, douã-trei cuvinte şi� tranc � tocul� O plãcere. Ce, Eminescu a scris cu stiloul sau cu pixul? Nici �ntr-un caz! Cu tocul sau cu pana. Da� nu, cu pana nu. Aşa vine vorba. Cu tocul a scris. �De ce pana mea rãm�ne �n cernealã, mã �ntrebi?� este o metaforã, o trimitere la ideea de a scrie � da�, sigur, a scris cu tocul. Cu peniţã obişnuitã. Stiloul nu apãruse. Doar tocul, �nmuiai � scriai douã- trei cuvinte şi iar �nmuiai� Se poate face şi un calcul. Aproximativ, desigur. De c�te ori a �nmuiat tocul �n cernealã Eminescu � de exemplu. Numeri toate cuvintele publicate şi pe cele nepublicate, inclusiv tãieturile, stabileşti cam c�te cuvinte se pot scrie dintr-o �nmuieturã, �mparţi şi afli: Eminescu a �nmuiat tocul �n cernealã de şapte milioane de ori � de exemplu. Da� pe cine intereseazã de c�te ori a �nmuiat Eminescu tocul �n cãlimarã?! Pe Popescu � nici �ntr-un caz!� (p. 84-85) Prozele lui Ion Avram par nişte extrase de tip single dintr-un mare album compozit, care e chiar absurdul condiţiei umane, şi au c�te-o moralã spre care autorul te conduce cu umor, cu prefãcutã candoare şi, totuşi, cu un fel de toleranţã aparte faţã de personajele care �l inspirã, deşi satira implicitã, subtilã, induce lectura, �n fond, spre meditaţie asupra b�lciului deşertãciunilor.

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]