Cocoţat în corcoduş,
Mimeaz-Ioachim ghiduş
Cum urcã un munte mare-
Ce mai asprã provocare!
Întinde cu-alean lãbuţa,
Dibuind ca-n vis crenguţa,
Gândeşte cã-i prins în coardã
Şi cã-l urmãreşte-o hoardã
De dulãi â€" straşnici cadeţi,
Sprijiniţi în pioleţi.
Aprig vin ca reci fiori,
Cufundându-se în nori,
Dar motanul, cum îl ştiţi,
Uşurel, cum vã gândiţi,
Îşi croieşte drum prin flori,
Se-nalţã de subsuori,
Rãzbeşte şi-ajunge sus,
Vesel, veşnic nerãpus
De vreme ori de dulãi,
Chiar cuprinşi de nãbãdãi!
Iar din flori de corcoduş
Construieşte, trepãduş,
Un hamac înmiresmat
Unde stã apoi culcat.
Coboarã pe la amiazã
Din copac, apoi vegheazã
Cum tresare-agale lacul,
Scânteind şi pitpalacul
Îl ascultã în dumbravã
Cu vocea-i dulce, firavã.
Toporaşi, mãrgãritare,
Poartã vii arome-n zare;
Cu bretele colorate,
Cerul râde pe-nfundate,
Face tumbe, giumbuşlucuri,
Norilor le prinde ciucuri,
Le-agaţã argint în plete,
Tainic lumea sã desfete.
Motanul minciuni îndrugã,
Pune şoarecii pe fugã
Şi-i urmãreşte pe brânci,
Prin zãvoi şi râpe-adânci.
Toţi se joacã, e o glumã,
Fac baloane mari de spumã
În copaie sar, se scaldã,
Chicotesc în apa caldã.
Aricii-aduc acadele,
Gogoşi calde şi eclere,
Iarã seara lin coboarã
Cu paşi largi, pe drum de ţarã.
Un arici rotund în pântec
Începe acum un cântec
De leagãn şi-ncetinel
Noaptea vine în rapel.
Cerul pus e la dospit,
Firea, lin, a şi-adormit!
Mihaela Oancea
|
