La piatra gândului zãcum
noi, frunze galben întomnate,
de toamnã am fost îmbãlsãmate
cu acizii ploii, de acum.
Vãd ochiul tãu întredeschis
ca diamantele de micã,
poarta privirilor de sticlã
ţi s-a umbrit cãprui închis.
-Frunzã a sufletului meu,
prelungirea mea dinspre nervurã
nu te speria, privesc mai greu
prin galbenul din arãturã,
nervuri sub plug în muşcãturã.
Frunze de lut, doar tu şi eu.
