Undeva, într-o pãdure virginã de stejar,
douã stâlpãri atingându-se discret
în bãtaia vântului,
şi luna strãlucind duios peste sãrutul lor…
Undeva, dincolo de durere,
copilul din mine şi copilul din tine
alergând ţinându-se de mânã printre stele,
neştiind ce-s dragostea trupeascã,
ura, rãutatea, mândria…
Undeva, pe braţele unei cruci de piatrã
dintr-un cimitir de sat,
un porumbel şi-o porumbiţã
atingându-şi discret ciocurile subţiri,
şi soarele rãsãrind sfios peste sãrutul lor…
Undeva, dincolo de suspine,
copilul din mine şi copilul din tine
neştiind ce-i moartea sau frica de ea,
jucându-se ca şi cu o minge
cu Pãmântul de pe care
se desprind şi cad pãcatele, patimile, viciile,
ca o zgurã…
Undeva, în faţa unui altar
dintr-o bisericã de oraş,
un mire şi o mireasã
atingându-şi discret buzele,
şi soarele asfinţind cuminte peste sãrutul lor…
Undeva, dincolo de întristare,
copilul din mine şi copilul din tine
recitând într-un singur glas
o poezie care începe cu
â€ţBucurã-te, Parascheva, mult folositoare!â€
şi care nu se mai terminã niciodatã.
|
