tu dormeai pe nisip
şi marea dormea
şi visaţi acelaşi vis
la umbra unei bãrci pãrãsite
un copil trist
cu o scoicã în mânã
înţelege pentru ce s-a nãscut
marea tace
valurile tulburã în linişte
luna coborâtã
la petrecerea din adânc
luminile se sting în do minor
oamenii adorm
în tãcere
rochiile îşi cautã culoarea
pierdutã
printre cioburi de mare
cu teamã
un val ţi-a sãrutat genunchiul
pentru tine
rãsãritul a sacrificat o petalã
din care curge timpul
însângerat.
în fiecare dimineaţã
marea soarbe
câte un strop din clepsidra
copilului
trist
