Motto: Un popor grav rãnit încã mai pãşeşte,
anevoios,
ca printr-o lacrimã amarã, dar vie,
pe un drum de pãmânt noroios,
de la Sarmisegetusa Regia, prin Blaj,
spre veşnicie.
Pe uliţa ce traverseazã de-a lungul
şi de-a moartea România,
cãutând omenia,
am trecut în aceastã dimineaţã, devreme,
pãşind agale, la braţ cu istoria
scrisã în binecuvântãri şi blesteme.
Undeva înainte l-am vãzut pe Ştefan
copil în faşã,
cu pinteni şi cu cravaşã,
purtând într-o mânã o cruce de lemn
şi-n cealaltã un paloş pe care scria
un vers eminescian şi-un îndemn.
M-am oprit puţin, preţ de-un veac,
la o casã în care ştiam
de la râu, de la ram,
cã locuieşte Brâncoveanu cu cei patru fii
şi-am zãrit pe fereastrã, în luciri de opaiţ,
un potir, o Psaltire şi nişte icoane vii.
De pe marginea uliţei, din iarba
unui mal de pârâu,
înaltã pânã la brâu,
ce mirosea a grâu copt şi-a sânge de om
se vedea cum Nicã alerga prin grãdini
şi cum Porumbescu compunea sub un pom.
Nişte ţepe medievale înalte şi zvelte
în care atârnau lãcomii şi trãdãri
strãjuiau ca nişte mirãri
o rãscruce cu poteci haiduceşti şi destine,
deasupra Vlaicu survola rãnile Carpaţilor
iar la zenit Slavici scria un basm cu suspine.
Dar iatã un cap de lup şi-un tricolor!
Între primul şi ultimul
paşii sãrmanei mele ţãri mã dor!
Dar iatã Columna lui Traian şi Coloana lui Brâncuşi!
În prima şi mai ales în ultima
simt cã va veni izbãvirea acuşi!
Pe uliţa ce traverseazã în lung
şi în cer ţara mea mereu tulburatã,
cãutând pacea pânã acum niciodatã aflatã,
am trecut azi dinspre lacrimã spre apus,
pãşind, smerit, alãturi cu Burebista,
cu Mihai, cu Horea şi mai ales cu Iisus.
scrisã cândva, în istoria recentã
a Erei Creştine
|
