Trecutul meu uitat e într-un pod,
Din el, timpul şi şobolanii rod,
Aş vrea sã urc la el dar nu mai pot
Cãci aripile mi s-au frânt de tot.
E tare mult de-atunci şi nu mai ştiu,
Iar când privesc în urmã e pustiu,
În faţã de privesc, zãresc un zid,
Iar orizontul pare prea timid.
Când bate vântul cu miros de tei,
Îmi amintesc plãcut de anii mei:
Aş vrea sã-i mai opresc, dar n-au popas,
Pânã departe-a mai rãmas un pas;
Spre nemurirea sufletului zbor
Acum când toate visele mã dor.
Atunci când voi pleca, nu lãcrimaţi,
Îmi întâlnesc acol’ pãrinţi şi fraţi,
Voi îmi sunteţi pe lume cei mai dragi,
Dar am promis tãrâmului cu magi
Cã mã întorc acolo-n univers,
Sã vã trimit din stele câte-un vers.
