poate chiar am fost pe prispa ei în seara aceea
era o ploaie târzie de primãvarã îmbobocitã
ciupercile se suiau sus pe ploaie
iar pãsãrile sorbeau din zare
numai mie
vântul îmi ţinea o predicã infantilã
însemnând cãrãrile mele cu cruci
chiar am simţit bucuria stolului în cântec
de atunci însã
însingurarea am apucat s-o port prin biserici
sã seduc alte minţi cu trup trecãtor
frumoşii mei zei de circumstanţã m-au sprijinit
traducându-mi tainica lege a predicatorului
era cât pe ce sã prind umerii goi ai timpului
aveam un fel de-abia îl fredonam
