mãtuşa mea Dominique din copilãrie
umbla cât era ziua de mare
îmbrãcatã într-o rochie albã
cu dantele şi strasuri
la fel de tânãrã ca acum douãzeci-treizeci de ani
când plecase de nebunã în Franţa
şi când îşi schimbase numele de fatã
în Corbiau
dupã soţ
apoi fãcuse calea întoarsã
de-atunci rãtãcise ca o fantomã pe strãzi
rãspunzând la saluturi cu â€bonjourâ€
sau â€bonsoirâ€
ori intra la â€Christineâ€
pe vreme de ploaie
pentru o cafea â€Carte Noireâ€
(neapãrat Carte Noire şi-un cub de ciocolatã â€Merciâ€)
.
îi spuneam â€mãtuşa Dominique†fiindcã era mãtuşa mea
din partea tatei
adeseori îi duceam sacoşa cu douã franzele şi douã oase de ros
pentru câine
o pocitanie
îmi era fricã s-o privesc în ochi
cum fãcea unchiul Virgil
fratele ei vitreg
tata le lãsase moştenire casa de vacanţã şi-o colecţie de rochii
albe
pezevenghiul
câte o rochie de mireasã pentru fiecare iubitã
(mai puţin a mamei!)
câteodatã
când eram prin preajmã
mã chema s-o deschei la nasturii din spate
şi eu eram fericit
şi-mi ziceam în gând cã aşa trebuia sã fi arãtat femeia fatalã
.
in living se afla un acvariu imens
cu peşti viu coloraţi
de care Dominique era foarte mândrã
iar eu muream sã-i privesc prin geamul de-afarã
ca ţâncii din clasa întâia primarã
mã încântau peştii labirint în nuanţe miraculoase de roşu-albastru
peştii curcubeu înveliţi în toate culorile spectrului optic
cei discus şi peştele înger
carasul auriu
peştele clovn sau siamezul albastru
aburea geamul în rãsuflarea mea caldã
îmi tãiau respiraţia...
.
parcã o vãd şi acum îmbrãcatã în rochia ei albã
cu dantelã şi strasuri
cu rucsãcelul din piele de caprã
în spate
un adevãrat cuib de miracole
din care scotea mereu câte un baton de ciocolatã
câte o bomboanã de mentã
jeleuri gumate la pungã
cubuleţe de halva din floarea soarelui
cu cacao
turtã dulce
chocofresh kinder
îi râdeau ochii
cum aş putea s-o uit...
