Aleargã caii timpului meu,
mã duc într-un galop ameţitor
spre nu ştiu ce şi nu ştiu unde.
Aleargã caii timpului meu
şi nu mai ştiu
dacã e zi sau dacã-i noapte,
dacã e iarnã sau e varã.
Aleargã caii timpului meu.
Atât de repede aleargã,
încât şi soarele, şi stelele,
şi luna
pribege au rãmas în urma mea.
Aleargã caii timpului meu
şi-n faţã nu mai am
decât un orizont ce se desface
în fâşii
şi-o spaimã-ngrozitoare
de necunoscut.
Aleargã caii timpului meu
într-un galop ameţitor
şi îşi izbesc copitele de caldarâm
atât de tare
încât imense gãuri negre
îmi sorb şi gândurile,
şi iubirea,
şi dorul
şi... nu mai e nimic.
