Când priveşti pãmântul de la mii de ani luminã
Suntem atât de mici, atât de nimeni
Aici totul pare esenţial în tragedia vitalã
Încãieraţi într-un ghem de şerpi supravieţuitori
Ai propriilor noastre muşcãturi prietenesc veninoase
Gata sã ne dãm viaţa unicã pentru un rest de ideal
Scãpat din buzunar de vre’un lunatic bãrbos
Suntem un destin dintr-un munte de ţeste meschine
Urcând sau coborând pe scãri şi trepte de fum
Încrâncenaţi luptãm ca pentru ultima clipã de luminã
La ce bun toatã acestã echilibristicã deasupra abisului
Pe cine intereseazã sau impresioneazã scremetele noastre
De sus cineva se prãpãdeşte de râs la baletul nostru
Din lojã se vede atât de penibil jocul actorilor
Şi nici mãcar nu ne plãteşte nimeni pentru spectacol
Ce vedem nu existã în realitate iar realitatea care existã
Noi nu o vedem
