în camera de zi
e întuneric
e linişte-ntre umbre
peste toate
calc strâmb şi
neîndemânatic
arunc priviri în jur
mioape
pãşesc pe vârfuri
la tãlpi
sã nu simt lacul
parchetului
din lemn de trandafir
acolo unde
spinii îşi fac veacul
unde cu greu
apuc ca sã respir
de aerul din jur
mã leagã-n treacãt
atâtea amintiri
obositoare
pãcat cã nu au
doar un singur lacãt
sã mã transform
în cheia salvatoare.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Romulus,am gãsit în poezie o cale de a pune pe tapet ceea ce simt, de circa un an şi un pic.E ca un impuls ce mã împinge cu capul înainte spre necunoscut.Îmi dau toatã silinţa sã fac cunoscut tuturor cã, întradevãr, suntem speciali.Mulţumesc, pentru trecere!
