Ofilite
speranţele noastre
parcã
nu mai au
destulã putere
sã urce
cãtre luminã
Un joc de iluzii
deşarte
acoperã totul
nici fugii
stingheri
nu mai vor
sã ne ningã
Istovit
Moş Crãciun
stã la coadã la bancã
cu emoţie tristã
pe faţã
pe card nu mai are
aproape nimic
cine ştie ce credite
nu prea mai poate
primi
iar pensia
oricum
nu-i ajunge
Timpul
stãpân
ca întotdeauna
nici astãzi nu pare
sã aibã
rãbdare
Doar lacrima nopţii
colindã pustie
şi trista
ca un semn
inocent
de întrebare