Octombrie tandru, cu chip de speranţã
Când verdele-i încã pe toate stãpân
Nici frunzele parcã nu vor sã mai plece
Cântând imn de varã printre ramuri rãmân
Octombrie harnic adunându-şi oştirea
De roade bogate ce-s trupului leacuri
Nici vântul, stingher nu mai ştie sã batã
Iar timpul e de-a dreptul rãtãcit printre veacuri
Octombrie simplu ca o pace divinã
Alungând ale iernii nerostite furtuni
Din luminã fãcându-şi drum spre inima noastrã
Desenând peste nouri ale toamnei cununi
Covor de uitare peste lume se-aşterne
Rãzboinicii beznei sunt tot mai departe
Din ceruri iubirea coboarã stãpânã
Întronând iar cuvântul cel fãrã de moarte.
