Ieronim a deschis cu douã degete fereastra.
S-a întins peste pervaz ca o pisicã tãiatã
în douã, a împins cactusul slãbãnog spre
stânga şi, cu ochii plecaţi, a mai rãmas o
clipã astfel suspendat doar cât sã se
creadã întreg şi sã se gândeascã la ziua ce
abia începuse. â€ŢO sã plouã".
A ieşit cu capul gol şi fãrã papuci. Era
negricios şi slab, cu ochii mici şi cu
pielea arsã de soare şi de aluniţe
portocalii. Dupã ce a dat drumul la raţe cu
seaca tãcere combinatã cu nerãbdare cu care
aştepţi un musafir nou, a deschis poarta şi
a ieşit în drum. A inchis ochii si a
ascultat. S-a aplecat si a luat in pumnul
sau osos o bucata de pamant puternic, umed,
care inca isi mai batea viata acolo, intre
degetele sale.
S-a întors în camerã. Din camerã se ajungea
direct în curtea mare printr-o uşã de lemn
negru, pe care crescuse muşchi ca o perucã
verde. Înainte de a ieşi în curte, Ieronim
a îngenuncheat spre peretele dinspre est. A
murmurat de trei ori â€ŢTatãl Nostru",
strângând bine ochii ca sã nu-şi uite
rândul şi sã mânie pe Dumnezeu. Apoi a
ieşit pe treptele de ciment, amintindu-
şi : â€ŢAscunse şi pecetluite". În pragul de
pãmânt tare şi umed, a simţit pentru ultima
oarã gustul alb de soare, un gust de vant
si de frig, de zbor intins si de leganat.
Afarã era frig. Curtea era şi ea goalã
împrejmuitã de un gard negru şi dãdea
printr-o poartã spre casa cea mare. Ieronim
s-a dus direct la ţarcul iezilor. A vãzut
cã locul era pustiu şi s-a gândit cã nu se
treziserã încã. Pe jos, furnicile se
îngrãmãdeau nebune. â€ŢPloaie". A strivit
muşuroiul, cãlcând cu talpa goalã şi
strângându-l cu toţi muşchii. Imediat a
simţit mii de înţepãturi, licãriri scurte
şi stinse şi, pe loc, goana spasmaticã i se
urcã în pântece.
A fugit pânã a tãiat şi ultima zvâcnire.
Atunci s-a oprit şi, cu pasionatã
resemnare, a îngenuncheat din nou. Era în
mijlocul viei şi avea 21 de ani. Ar fi vrut
sã se opreascã mereu ca acum şi sã fie
tãcere. A privit în jurul sãu. Strivit sub
cerul care se îndoia şi el rece sub o
armatã de creaturi de fum, ridicîndu-se
mereu din pãmântul acela pe care îl ştia
aşa de bine dar care totuşi dimineaţa îi
pãrea straniu şi periculos, pãgân şi
fascinant. Şi-a lipit obrazul de crusta
neagrã şi umedã şi pentru câteva clipe a
rãmas aşa, ghemuit, ascultând. Cu perfectã
uimire ochii rotunzi îl priveau.
S-a ridicat, a apucat o sfoarã şi i-a legat-
o de coarne. Nu putea sã nu remarce
frumuseţea animalului. Blana albã lovea cu
decisã neobrãzare în umoarea neagrã a
nopţii, iar privirea aceea, privirea aceea
i se lipise de piele, îl prinsese în
braţele ei, îî umpluse plãmânii cu suflul
ei lichid. La doi paşi, o cioarã plana pe
iarba udã şi iarba se închinã cu resemnare.
Ţinea în cioc un şoarece încã viu, cu ochii
scoşi. N-a auzit cântecul primului cocoş.
Tãcerea pustie, cireşii aţipiţi sub ploaie,
satul încremenit în zorii nemângâiaţi, i-au
dat senzaţia de pustiu. Dar ştia cã azi o
sã plouã. O sã plouã, în sfârşit. Iar lui
îi plãcea ploaia. Şi-a amintit de zilele
petrecute în clopotniţã privind ploaia,
furioasã şi irealã.
De când venise, auzise în fiecare dimineaţã
cântecul cocoşului la ora aceea, mândru şi
gras, pe o buturugã lângã o poartã rosie,
douã case depãrtare. Satul avea viaţa lui.
Întâi cãruţele ţiganilor la ora patru şi
treisprezece minute; apoi cocoşul; apoi
copiii lui Dumitru sã ia vitele, cu tãlpile
lor de lut şi bãlegar crãpat, ca nişte
ghete modelate stângaci. Apoi tacere
incordata si asteptarea.
S-a întors în curte, sã toace iarba rãmasã
de ieri. Animalul l-a urmat. Purta nişte
pantaloni vechi şi murdari pe care îi
primise de pomanã acum doi ani. Fruntea
înaltã adãpostea ochi foarte negri, cu
adancimi metalice si ritmice in bataia lor
nervoasa.
-Iar au venit, a spus el obosit. A ridicat
de jos o pasãre moartã şi s-a uitat la ea
cu durere. A dus-o apoi în grãdinã şi a
îngropat-o la trei metri de migdal. A mai
zãbovit acolo, pe pãmântul moale şi
puternic şi a privit înãuntrul acestuia. L-
a privit cum se mişca şi se frãmânta ici şi
colo în valuri mari sau mici, primind încã
un suflet.
În casa cea mare, Dinu Mãrcoceanu visa doi
elefanţi şi o vacã. A deschis gura ca
sufocat şi a început sã sforãie. Vaca îl
privea clipind lent spre cei doi elefanţi
împodobiţi cu lalele şi mãrgele albastre.
Soţia l-a înghiontit ca sã se întoarcã pe o
parte, însã el a scos un icnet prelung şi a
continuat. Atunci a cântat cel de-al doilea
cocoş ca mãtasea roşie vibrând în aerul
lãptos.
Încãperea era întunecoasã şi grea. Exista o
singurã fereastrã mare spre est, cu perdele
vechi, cumpãrate de la Buzãu, cu flori mari
si gãuri cu soare alb în loc de petale.
Lipiţi de perete erau un dulap din lemn
negru de stejar, cu câte un ciucure
portocaliu cu galben la fiecare mâner şi o
mãsuţã ascunsã dedesubtul unei oglinzi
sparte, cu un cal fãrã un picior şi o barzã
ciobitã înãlţându-se bolnãvicioase pe
mileu. De peretele opus era lipit patul,
aşa cã Dinu Mãrcoceanu a trebuit sã sarã
peste soţia sa pentru a se da jos. S-a
clãtinat puţin, apoi a ieşit afarã sã-şi
fumeze ţigara. Nu era un om bãtrân, dar
avea pãr alb şi copii mari. Privind în
depãrtare, zãri în gradinã ceva ce semãna
cu un om ghemuit, ţinând un sac alb în
braţe. A rãmas privind încruntat timp de
douã minute, dupã care a intrat greoi în
casã. S-a aşezat lângã nevastã.
-Vrei cafea, a zis ea, ridicându-se şi
potrivindu-şi bulinele pe capot. Am fãcut
şi ceai.
A intrat în bucãtãrie, între zgomote de
oale şi pahare.
-L-ai vãzut, a întrebat el.
-Da.
A deschis un sertar din colţ, din dulapul
îmbrãcat în muşama cu flori, cu buzele
strânse şi cu ochii ei de viezure alert. El
s-a îmbrãcat cu gesturi scurte şi seci, s-a
bãrbierit şi a ieşit din casã. â€ŢAzi nu-l
mai primesc", i-a spus ieşind pe uşã. S-a
oprit în prag, încercând sã respire aerul
umed. Apoi a dus mâna la ochi, încercând sã
vadã prin ceaţa groasã care curgea din
ceruri în fâşii. Când sã facã primul pas,
şi-a dat seama cã-şi uitase pãlãria şi s-a
întors. Nevasta era în faţa uşii, privindu-
l. S-a uitat la ea pentru o clipã, apoi a
dat sã iasã.
-Am visat doi elefanţi şi o vacã, îi zise,
închizând uşa dupã el.
În faţa treptelor l-a gãsit pe Ieronim, cu
o funie groasã în mânã. Animalul l-a
mãsurat cu ochi mari, rumegând un fir de
lalea roşie.
-Iedul ãsta al tãu ar trebui tãiat, spuse.
Atunci, pentru prima oarã, bãiatul îl
privi. La niciun om nu mai vãzuse Dinu
Mãrcoceanu o astfel de privire. A vãzut
acolo ceva din strãlucirea unei bestii
rãnite, însã o bestie frumoasã, ca un înger
mort.
Acum doi ani apãruse la poarta lui. Un
bãieţandru înalt şi palid. Purta nişte
haine vechi şi rupte şi avea ochii negri şi
scãpãrãtori. Avea legat de o aţã un ied alb
ce nu avea sã creascã niciodatã, care avea
sa pasca pe campul Barnacioaiei in fiecare
marti de la sase si cincisprezece si joia
de la noua. Veniti de nicaieri, inotand
inecati prin noaptea aia vascoasa din sat,
murdari, cu pielea in dealuri de noroi
intarit si crapat si blana impodobita cu
ghirlande de spini, pamantii si frumosi. A
zis cã vrea sã munceascã şi cã nu vrea
nimic, decât un loc unde sã doarmã. Doar nu
era sã-l lase sã plece. Aşa cã l-a primit.
Şi a fost de folos bãiatul. Muncea toatã
ziua şi nu cerea nimic în schimb. Atât
numai cã nu vorbea cu nimeni. Se închidea
în odaia lui, o camerã micã în care se
puneau sacii de grâu, cu podeaua de pãmânt
şi cu un pat de paie care era acolo
dintotdeauna, in care in urma cu doua luni
si patru zile murise singur, in zorii zilei
de 15 ianuarie Pajdo, caine negru-prafuit,
batran si surd si orb, sufocat in propriile-
i brate, dupa raportul doctorului Mitescu,
veterinar si mecanic, pictor la comanda,
liber profesionist. N-au observat mirosul
decat dupa trei zile. Atunci l-au luat si l-
au dus la groapa de gunoi, o valcea cu
bunuri bune de aruncat. Un copil aflat in
trecere ar fi spus ca in acea zi o gramada
rasufla stins ca o blana gri cu o coroana
de conserve si cutii de concentrat pe o
extremitate ce s-ar fi zis a fi un cap cu
gura deschisa si o privire inghitita fara
ochi incremeniti de sticla. N-au reusit sa
scoata mirosul nici acum. Se zice ca ar fi
fost un cap sublim si artistic. Nimeni nu a
mai gasit capul.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
interesanta povestea lui ieronim.mi-a placut foarte foarte mult ce ai scris.bine te-am gasit!