Aş vrea să fiu o frunză, iar tu să poţi fi vânt
Şi peste dune de nisip să mă înalţi la cer ...
Topind lacrimi căzute pe margini de pământ
Pe care pasul meu pribeag păşea stingher...
Să mă găseşti când noaptea pe-o floare m-a uitat,
Înveşmântată-n albul din sufletul tău blând,
Sorbind din seva-i dulce s-adorm pe-acelaşi pat
Din care nu am vrut să te privesc plecând.
Pune-mi în palme norul din care-ai picurat
Un anotimp şi-o noapte ce-n sânge mi-au pătruns,
Când pe arcada nopţii luceferi mi te-au dat
Prin ore de-ntuneric să mă iubeşti, pe-ascuns ...
Iar eu, vorbind cu vântul o frunză am să fiu
Şi printre florile gingaşe din dulcele cais,
Voi fi o primăvară şi toamnă-ntr-un târziu
Mergând la braţ cu-al tău sărut, sub gene
să-ţi fiu vis ...
din volumul Atingeri Divine
Mariana Eftimie Kabbout