Adună anii, Doamne, în cea din urmă clipă,
Cu noi să-i putem duce chiar dincolo de nori...
Dă-ne putere-a scrie pe-a timpului aripă
C-am fost în viaţa asta furtună uneori...
Călcat-am în gropi care duceau doar înspre noapte
Si strecuram lumina ce-n cale o găseam...
Apoi certam destinul şi Te rugam în şoapte
Să ne trimiţi o dată ce noi de fapt aveam.
Băteam la porţi de-aramă dar nu-mpingeam de ele
Deşi erau deschise deja cu mâna Ta...
Visam s-atingem cerul dar ne temeam de stele
Sau poate de culoarea ce-am fi putut avea.
Mulţi dat-au câte-o parte şi n-au avut ruşine
Când au cerut-o dublu sau triplu înapoi...
Umbrit a fost pământul şi oare cum de-i ţine
Pe cei ce par safire dar au sub tălpi noroi ?
Nedescifrând mistere, nici valuri trecătoare,
Trimis-am către Tine smeriţi, umil ecou...
De n-am gătat cu toate, posibil este oare
Să faci Tu o minune şi să venim din nou ?
Adună anii, Doamne şi iartă nebunia
În care alergat-am ca vântul cel turbat...
De-nţelegeam în vreme cât arde lăcomia,
N-am fi dorit vreodată mai mult decât ne-ai
dat...
Mariana Eftimie Kabbout
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Superb scrii si cu toate astea nu as fi intervenit daca nu postai in acelasi timp cu mine!Bineinteles tu cu talent si eu stangaci.
Citind la tine am inteles ca vreau sa spun acelasi lucru.Citind in mine ...mi-e mai clar cintind la tine. Un zambet si o fl