Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ,
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.
Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an...
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.
Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el,
Acei care-aveau mărul dar n-au muşcat din el.
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie,
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie...
Născut dintr-o culoare prea bine definită,
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită...
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt,
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!