Azi, fac curat în suflet. Tot ce eşti tu, arunc.
Şi goluri reci acopăr cu iz de iasomie.
Dar ce să fac cu umbra-ţi, când braţele-i de
prunc,
De gâtu-mi se-agaţă, în piept aer să-mi fie ?
A inimii fereastră, scăldată-n plumburiu,
Am vrut s-o şterg de praf... am vrut, dar
n-am putere.
Te oglindeşti în mine etern şi timpuriu,
Şi chipu-ţi sorb, flămândă ... pelin în foi
de miere...
Ce bate vântul, Doamne !... poate nu-i rău deloc,
Să mi te ia din vene şi din fiinţa toată...
Sau apriga-i putere te-or pune iar la loc,
Mai mult decât dorit-am din mine să te scoată ?
Pe-a sufletului undă-mi stă tolănit, un spin.
Un spin ce seva-mi soarbe urlând că-i mort de
sete...
Îl smulg...bezna-i mă plouă cu stropi de
rozmarin,
Zvârlindu-mă în ale singurătăţii plete...
Azi, tot ce-ai fost arunc. Ce mi-a rămas, adun.
Pe-a vieţii baricadă, c-o singură culoare,
Portret încerc să-ţi fac, îndrăgostit nebun !
Privindu-te-n albastru, nu pot... de ce mă
doare ?