Adesea, cand cand Mos Ene, intarzie sa
apara si patul este doar un loc in care ma
zvarcolesc, stau si ma gandesc la multe
lucruri. Unele sunt doar in mintea mea si
acolo trebuie sa ramana pentru ca sunt
convinsa si eu ca sunt niste prostii, dar
altele au puterea de a misca sufletul meu.
Sunt atat de multe lucruri neinsemnate in
care se investesc tone de energie si
atentie, iar cele in care se afla in joc
suflete de copii, sunt uitate, parasite,
abandonate si doar pentru ca nu exista un
castig material? Oare viata inseamna doar un
castig material? Constiinta noastra ce
spune? Ea, poate ca ar spune foarte multe,
numai ca noi nu avem demnitatea de a o
asculta. Eu nu stiu ce inseamna sa na nu ai
ce sa mananci, sau sa nu ai un adapost
stabil si cu toate acestea sunt mereu
nemultumita de ceea ce fac cei din jur
pentru mine.
Cand am pasit prima data pragul
caminului de la Ungureni, nu-mi imaginam ca
exista asemenea depozite de suferinta. Cate
patruzeci de copii cu handicapuri grave,
inghesuiti intr-un dormitor si doar o
supraveghetoare.
Unii din copii nu puteau sta singuri in
picioare, altii se izbeau cu fruntea de
perete, iar altii, desii aveau varste
inaintate, nu faceau decat sa schiteze
sunete. Deci nici macar nu stiau sa
vorbeasca pentru ca nimeni nu s-a ostenit sa
faca lucrul acesta.Cu toate acestea, cand m-
au vazut ca am intrat, au inceput sa devina
agitati. Am incercat sa le zambesc, desii
circumstantele ma impiedicau foarte tare sa
fac acest lucru.Sa va spun sincer, am ramas
socata; atat eu, cat si cei care mai erau cu
mine. Pentru prima data, am simtit ca viata
mea este deplin fericita.
In drum spre casa, nimeni nu a scos
nici o vorba. Parca toti eram hibnotizati.
Ni se parea inimaginabile asemenea conditii
si mai ales pentru niste copii nevinovati,
cu care soarta a fost cruda. Pentru mine a
fost un cosmar. Tocmai de aceea mi-am propus
sa merg la ei in fiecare an facand niste
eforturi impreuna cu scoala si strangand
niste fonduri pentru a-i mai inveselim
macar de Craciun, cand toata lumea se simte
iubita.
Oare, ei stiu ce este fericirea? Pana
la urma copiii sunt o minune care exista,
care traieste, care nu se repeta pe acest pe
pamant,unica, de neconfundat. La fereastra
era un copil care cred ca avea in jur de 5
ani. Mi-ar fi placu sa ii i-au un interviu,
sa poata sa-si spuna ofurile, dar mi-a fugit
ideea deoarece, nu cred ca mi-ar fi spus
nimic.
Am ajuns acasa. Am cautat motivul cel
mai adanc al fericirii oamenilor. Motivul nu
sata in bani, in proprietati, in munca, in
distractie, in afaceri, in succes, in a nu
face nimic. La oamenii fericiti am gasit un
adanc sentiment de siguranta, bucurie
spontana pentru lucrurile marunte. Oamenilor
fericiti le lipseste lacomia. Oare gasiti in
copii de la Ungureni un sentiment de
siguranta? Nu cred.
Si urmatoarele cuvinte ii sunt adresate
acelui copil care nu a intrat nicidata intr-
un astfel de camin: priveste odata norii cum
trec, configuratii fugare, in care fantezia
ta descopera monstrii misteriosi. Fa un
desen; fantezia ta face sa apara, ca prin
farmec, cu cateva creioane colorate, pe o
bucatica de hartie, o intreaga lume.
Priveste la un batran care mangaie o pisica,
la cei doi indragostiti din statia de
autobuz, la copilasul care doarme in
carucior. Si vei descoperi ca in toate
lucrurile se afla mai mult decat se vede la
suprafata, o amintire a paradisului. In
fiecare zi se ascund minuni, nici macar nu
pot fi enumerate toate. Cine se poate bucura
de lucrurile marunte locuieste intr-o
gradina a paradisului.
Bucuria pentru micile minuni: cu
aceasta cheie poti sa fi, oriunde si
oricand, putin fericit. Vino la liniste,
intra in tacere, patrunde in taina lor. Aici
inima ta afla raspunsurile pe care mintea nu
le poate gasi. Aici stralucesc bucuriile
adanci, pe care oamenii le-au pierdut din
cauza intrigilor si a urii. Spune si tu o
data: nu trebuie sa am totul. Am de-ajuns!
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Pot spune odata"am de ajuns"pot si chiar mi-o spun zilnic.dar nu e deajuns.Nici daca m-as rupe in bucati si m-as imparti celor care-o duc mai prost ca mine n-as reusi sa ma mint:mereu imi va lipsi ceva...
