Nu voi incerca sa intaresc teoriile cu
caracter de axiome, potrivit carora manelele
definesc cel mai fidel conceptul de
incultura. Ma voi referi la reactiile
adverse starnite de acest fenomen muzical,
mai precis, la cat sunt ele de folositoare
si la cat de daunator este fenomenul in
sine.
Sustinute de curentul liberalo-
democratic, ce bate dinspre Washington, inca
de la prima ocazie, manelele au tot dreptul
sa se manifeste. Dar, la fel de prost
inteles ca si curentul liberalo-democratic
in sine, dreptul acesta de manifestare tinde
sa devina obligatie de manifestare, astfel
incat baietii cu eleron pe dacie considera
ca e de datoria lor sa mareasca volumul pana
cand tremuratul numarului de inmatriculare
devine notabil. La fel se intampla si cu o
fractiune paramanelara din cartierul
personal care tine mortis sa demonstreze
lumii intregi valorile muzicii. Gestul este
premeditat si vadit indreptat spre noi,
oamenii, intrucat posesorii de casetofoane
Pawasonik si J.W.C isi scot boxele obosite
pe geam. Habitatul lor natural nu mai este
inundat de muzica, ci soseaua este inundata.
In media, situatia este similara. Exista
emisiuni dedicate manelelor in care
canteretii respectivi care fac, evident,
show, si in care publicul aferent este
emotionat pana la lacrimi. Bazate in mod
legitim pe spiritul capitalist televiziunile
fac ce stiu ele mai bine sa faca: bani. Iar
daca asta inseamna promovarea la scara larga
a unui fenomen pana nu demult banat, atunci
bal sa fie! Cineva mai grabit ar spune ca nu
este nimeni obligat sa urmareasca emisiuni
manelare. Si prin urmare ele nu deranjeaza.
Eu as spune ca aceste emisiuni nu deranjeaza
in aceeasi masura in care nu ar deranja o
emisiune ( eventual cu caracter de talk-
show) despre pedofili din toate colturile
lumii care isi povestec felurite tactici de
a momi baietei. Iata deci cateva exemple ale
implementarii, usor fortate, a acestui
fenomen in subconstientul fiecaruia dintre
noi.
Acum, eu, ca si un animal social ce ma
aflu (cum ar spune zambind Arostotel), nu
pot decat sa reactionez. Cumva. Si la fel ca
mine reactioneaza si un procent din
populatie, si un procent din media si, desi
nu suficient, institutiile de cenzura.
Intrebarea e simpla : Folosesc aceste
reactii cuiva sau singurul lor scop e acela
de a usca buzele si beregata pana cand
dorinta de bere devine insuportabila ?
Raspunsul este, cel putin in opinia mea, la
fel de vizibil ca si un elefant roz in Piata
Universitatii : nu. Este imposibil sa
combati un fenomen care aduce profit unor
oameni puternici, oamenii puternici fiind
definiti tot de avere. Cine nu recunoaste ca
in mediul capitalist puterea este
proportionala cu averea poate sa se mute in
Siberia.
Pe de o alta parte, noi trebuie sa
judecam si daca aceasta imposibilitate de
stopare a fenomenuluide poluare este in vreu
fel sau altul daunatoare. Mai precis daca
fenomenul in sine dauneaza cu adevarat
cuiva. Ca deranjeaza, am stabilit deja. Dar
merge el mai departe pana acolo unde «
prosteste » sau « tampeste », deci pana
acolo unde este periculos pentru atributele
mentale ale omuletilor inconjuratori. Pentru
ca nu o data am auzit ca manelele scad
gradul de cultura al unei anumite entitati,
fie ea grup social ori individ. Eu as dori
sa neg din nou.
In urma unei dezbateri empirice am
stabilit impreuna cu un prieten ca
fenomenul « manele » are un public
predestinat definit de un anumit grad de
cultura si apartine unui anumit mediu
inconjurator. Da, e adevarat. Cartierele
marginase discrediteaza prezumtiile de
factura liberala conform carora toti oamenii
au sanse egale in viata. Mesajul manelelor,
pentru ca exista intr-adevar un mesaj, este
receptat numai de anumite urechi iar numai
acest grup social receptor are, cum am zis
un grad de cultura favorabil virusului.
Pentru oricine altcineva o manea x ar
interesa de la « deloc » pana la «
trecator ». Dar pentru unul dintre aceste
personaje aceeasi manea x ramane
inscriptionata pe casete contrafacute pana
cand soarta o va face pierduta in negura
timpului (ca sa folosesc un cliseu). Copii
nu fac nici o diferenta. Un copil de sase
ani nu va asculta manele cu placere decat
daca parintii, prietenii si colegii lui
ofac. E o chestiune care tine in egala
masura de mediu si educatie. Aceeasi poveste
si cu media. Mi-e imposibil sa cred ca
anumiti oameni, in tagma carora ma aflu cu
mandrie, ar descoperii o emisiune manelara
cu aceeasi pasiune cu care ar descoperii un
documentar despre conspiratiile secolului
trecut. Aceste emisiuni nu acapareaza vreun
public. Aceste emisiuni au un public, cum am
spus mai sus predestinat.
Ca o concluzie, este atat inutil cat si
fara sens sa ne revoltam. Aceasta este o
boala care pe noi nu ne poate atinge,
intrucat avem anticorpii optimi. Practic,
pana acum s-a incercat a se combate, fara
sanse, un fenomen care nici nu dauneaza pana
la urma urmei. S-a dus o lupta ideologica
penibila. Un grup de la scoala x s-a batut
in poezii cu un grup de la soala speciala,
si firesc n-au castigat pentru ca, in mod
natural, copiii de la scoala speciala au
facut tot cum au vrut ei. Nu va mai raciti
gura de pomana, prieteni. Nu are nici un
rost.
