Tainic, ferit, noaptea mã-ntreabã :
… unde-i ea ?
De parcã toate s-ar desprinde
… din gingãşia ta .
Şi-n poarta-i netedã de vis
şi alb de Lunã ,
Mã las purtat, şi-ncet, spre tine
mã adunã .
Şi parcã-n marea de-ntuneric
ce se revarsã-adânc
Îmi strâng toatã iubirea, de când
mã ştiu cã plâng ,
Şi-aleg doar pentru tine ,
din florile albastre ,
Mãnunchiul de-nceput ,
al fericirii noastre .
Iar cumpãna dreptãţii se-nchinã
spre iubire ,
Şi-aduce înspre mine ,
cãldura ta-n privire ,
Când vorbele-s uitate
în sãrutãri grãbite ,
Când gândurile-s fapte ,
de mult, neîndrãznite .
