Cu ceva timp în urmã m-a întrebat unul dintre fii mei cine este cuplul din tabloul pe care l-am postat în sufragerie. â€ŢTata şi nana Anica". â€ŢAm bãnuit cã e bunicul când era tânãr dar… sora lui pare supãratã!". â€ŢNu avea motiv sã fie veselã". â€ŢDe ce?". â€ŢSora ei, imediat mai mare, se culcase cu cel pe care-l iubise şi respectivul nu o luase de nevastã… şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, s-a mãritat apoi cu un bãiat sãrac… şi material şi spiritual, astfel statutul Nanei – care era domnişoarã - a fost iremediabil compromis".
Probabil mai erau sãrãcuţi – asemenea proaspãtului ei cumnat - prin sat dar Nana era prea mândrã ca sã urmeze exemplul celei care-i stricase perspectivele aşa cã, decât sã facã o mezalianţã, a preferat sã meargã la mãnãstire unde avea deja pe una dintre surorile cele mai mari, care ajunsese acolo din vocaţie (spunea mama) şi se cãlugãrise. Nana, care şi-a trãit mai bine de jumãtate din viaţã la mãnãstire, a rãmas la statutul de â€Ţsorã", probabil nu a reuşit sã atingã pragul de sus al spiritualitãţii monahale.
Aşa am avut noi douã mãtuşi la mãnãstire. Am suspiciuni cã maica Sara ar fi avut vocaţie, bãnui cã mai degrabã conştiinţa faptului cã frumuseţea ei nu ar fi ajutat-o deloc sã realizeze cãsãtoria la care ar fi visat a îndemnat-o la monahie. Iar Nana cu toatã frumuseţea a fost â€Ţfaultatã" atât de sora mai mare dar şi de al doilea rãzboi mondial care a decimat flãcãii ţãrii. Sau poate doar a urmat îndemnul lui Hamlet!
Se pare cã unii dintre copiii rezultaţi în urma cãsãtoriei menţionate mai sus au fost traumatizaţi atât de mamã cât şi de bunica maternã, dacã una dintre verişoare şi spre bãtrâneţe simţea nevoia sã-l valideze, în faţa rudelor, pe tatãl ei care, probabil, fusese desconsiderat întreaga viaţã atât de nevastã cât şi de soacrã.